x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

14 Mai 2009   •   00:00

14 mai 2009

COCAINĂ CONFISCATĂ
Peste 200 de kilograme de cocaină au fost descoperite la Arad într-un container venit din Peru. Mai mulţi cetăţeni români şi maghiari au fost reţinuţi de procurorii DIICOT. Potrivit unor surse judiciare, containerul cu cocaină a ajuns în Portul Constanţa în urmă cu câteva zile. De acolo, drogurile au ajuns la Arad şi urmau să fie trimise în Ungaria. Captura ofiţerilor de la Crimă Organizată a fost confirmată de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

MUZEUL SATULUI
Directorul general al Muzeului Satului solicită Primăriei Bucureşti şi Teatrului de Revistă să nu redeschidă Teatrul de Vară din Herăstrău până nu va fi realizată o zonă de protecţie pentru muzeu. Conf. univ. dr Paula Popoiu a menţionat astfel că, înainte de deschiderea Teatrului de Vară, ar trebui construit un zid foarte înalt, care să separe cele două instituţii de cultură şi să protejeze Muzeul Satului de un eventual incendiu.

ANI, VERIFICATĂ DE DNA
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) face verificări privind conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI). Agenţia este verificată în urma plângerilor formulate în luna martie de fostul inspector de integritate Fănel Burciu şi de fosta secretară a şefului ANI, Cătălin Macovei, legate de modul în care a fost închiriat un apartament în Bucureşti contra a 8.000 de euro.

EVENIMENT LA ICR
Mâine, de la ora 18:30, la Institutul Cultural Român (ICR) se va vernisa Expoziţia de fotografie "Dobrogea. Începutul lumii", de Răzvan Voiculescu. Evenimentul, la care Jurnalul Naţional este partener media, face parte din proiectul "Fotografia în cuvinte" al ICR. Expoziţa vorbeşte despre Dobrogea descoperită de Voiculescu, tărâm pe care fotograful îl consideră "un început de lume". Alături de expoziţie, autorul va prezenta şi un scurtmetraj pe acelaşi subiect. Expoziţia va fi deschisă până la 21 mai. (C. Anghel)

BURSE PENTRU ELEVI
Circa 155.000 de liceeni provenind din familii al căror plafon de venit nu depăşeşte 200 de lei/membru vor primi o bursă în cuantum de 180 lei pe lună, pentru întregul an şcolar. "Această bursă este extrem de importantă pentru finalizarea anului şcolar şi sper să înregistrăm şi rezultate profesionale foarte bune pentru cei care sunt bursieri", a declarat Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei. Dacă elevii beneficiari nu promovează clasa, ajutorul va fi retras în următorul an şcolar.

LOCUINŢE ANL
Contractele de închiriere pentru lo­cuinţele aflate în proprietatea statului, a căror valabilitate a expirat în luna aprilie, vor fi prelungite pentru încă cinci ani. În plus, 3.321 de lo­cu­in­ţe construite de ANL în perioada 2001-2004 vor fi vândute în principal celor care au stat cu chirie în aceste imobile cel puţin trei ani şi ale căror venituri nu depăşesc cu 100% salariul mediu brut. Cumpărătorul nu trebuie să fi deţinut o altă locuinţă şi este obli­gat să achite preţul integral şi să nu înstrăineze casa timp de cinci ani.

FUGA LUI HAYSSAM
Avocatul lui Mustafa Tartoussi a cerut ieri instanţei să-l audieze ca martor pe fostul şef al DGIPI, Virgil Ardelean. Solicitarea avocatului se bazează pe faptul că Ardelean ar fi declarat că la nivelul serviciului pe care îl conducea ar fi existat informaţii cu privire la faptul că Omar Hayssam vrea să părăsească ilegal ţara. Ardelean a demisionat la 20 iulie 2006 din funcţia de director al DGIPI din cadrul MAI, ca urmare a situaţiei create după eliberarea din arest a omului de afaceri Omar Hayssam.

SPITAL FOCŞANI
Angajaţii Spitalului Judeţean de Urgenţă "Sf. Pantelimon" din Focşani sunt testaţi periodic cu etilostetul în încinta unităţii. Directorul Spitalului, dr Nicolae Moise, a luat această măsură după ce a observat că doi an-gajaţi, respectiv doi electricieni, erau în stare de ebrietate în timp ce executau nişte lucrări. Cei doi au fost concediaţi. "Numele persoanei care se va ocupa de testare este secret, pentru ca oamenii să nu să se ferească de ea", a declarat directorul spitalului din Focşani, dr Nicolae Moise. (D. Lepădat)

×
Subiecte în articol: observator