x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

16 Mai 2009   •   00:00

16 mai 2009



SONDAJ GALLUP
Ultimul sondaj Gallup indică egalitate între PSD şi PD-L. Astfel, dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare PSD+PC ar obţine 31%, PD-L - 31%, PNL - 21%, UDMR - 5%, PRM - 6%, PNG 4%. 30% sunt indecişi sau nu ar vota. Cât priveşte intenţia de vot la prezidenţiale, Traian Băsescu este cotat cu 35%, urmat de Mircea Geoană şi Crin Antonescu cu câte 19%, Radu Duda - 10%, C.V. Tudor - 9% şi Marko Bela - 3%. 16% sunt indecişi, iar 13% refuză să voteze. Sondajul a fost realizat în perioada 5-9 mai, cu o eroare + - 2,9% . (Dana Piciu)

VIVAT ACADEMIA

Academician Maia Simionescu, directorul Institutului de Biologie şi Patologie Celulară, este invitata emisiunii Vivat Academia, difuzată la ora 15:00, la Antena 2. În dialogul cu realizatorul Dan Constantin, distinsa personalitate povesteşte pe larg despre cei 10 ani de lucru în laboratoarele din SUA sub conducerea lui George Emil Palade, laureat al premiului Nobel.

LUCRĂRI LA AZUGA
Traficul şi-aşa destul de greu de pe Valea Prahovei este şi mai îngreunat din această săptămână. Motivul? În Azuga, pe sensul spre Braşov, au început lucrările de plombare a gropilor. De aceea, maşinile circulă alternativ, pe sensul rămas liber. Însă, dacă în mod normal, tronsonul cuprins între Buşteni şi Azuga este parcurs în 10 minute, acum îţi ia mai bine de o oră. Lucrările vor dura 2 luni şi se vor face pe tronsonul cuprins între Azuga şi Comarnic.  (L. Calciu)

VASLUI
Primăria Vaslui a fost dată în judecată de familia unui băieţel care a căzut cu faţa într-un gard cu ţepi. În plângerea depusă la Judecătoria Vaslui, familia copilului a solicitat plata unor despăgubiri de 8.000 lei, reprezentând valoarea îngrijirilor medicale. "Băieţelul a fost lăsat nesupravegheat şi, din neatenţie, a ajuns cu faţa în gard. Ce-ar însemna acum să plătim despăgubiri cuiva care merge pe stradă, se împiedică şi cade cu faţa de asfalt?", a declarat Vasile Pavăl, primarul din Vaslui.  (Ana Ionaşcu)

DELEGAŢIE IMPERIALĂ

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" va avea, la data de 20 mai, doi oaspeţi speciali. Aflaţi în vizită la Bucureşti, prinţul Japoniei Fumihito Akishino şi prinţesa Kiki Akishino vor vizita satul din inima Capitalei. Mai mult, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Reşedinţa ambasadorului Japoniei, Alteţele sale au mărturisit că printre activităţile pe care le vor desfăşura la Muzeu se numără şi... plantarea de cireşi japonezi. (A.A.)

BUCUREŞTI
Circulaţia pe Şoseaua Nicolae Titulescu din Bucureşti va fi închisă timp de şase luni, începând de luni dimineaţă. Va fi afectat tronsonul dintre Calea Griviţei şi Bd. A.I. Cuza, circulaţia desfăşurându-se pe câte o bandă de circulaţie cu lăţimea de trei metri, doar pentru riverani, pe lateralele B-dul. N. Titulescu. Măsura este necesară pentru executarea
rampei de acces pe Pasajul denivelat suprateran Basarab, informează Primăria Capitalei.

FURT LA MEDIU
Trei laptopuri, printre care şi unul pe care îl folosea ministrul Nicolae Nemirschi, au fost furate din sediul Ministerului Mediului. Poliţiştii bucureşteni au un suspect în acest furt petrecut într-una din zilele libere cu ocazia sărbătorii de 1 Mai. Personalul Ministerului Mediului a sesizat Poliţia în legătură cu dispariţia celor trei laptopuri în ziua de 4 mai, după cele trei zile nelucrătoare de 1 Mai. Laptopurile nu conţineau informaţii clasificate.

×
Subiecte în articol: observator