x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

24 Mai 2009   •   00:00

24 mai 2009



ORŞOVA / Energie eoliană de mii de euro
Lucrările de montaj la prima turbină din parcul eolian aflat în construcţie pe Dealul Dranac, la o altitudine de circa 320 de metri, situat în perimetrul municipiului Orşova, au fost finalizate. Parcul eolian de la Orşova va aduce un profit lunar beneficiarilor de 250.000 de euro. În această zonă se vor amplasa 24 de centrale eoliene, care vor utiliza puterea curenţilor de aer, trei dintre acestea furnizând energie electrică pentru Orşova, două pentru comuna Iloviţa şi 19 pentru oraşul Topleţ.

BRĂILA / Misionarii păcii, în România
Peste 4.500 de porumbei au fost trimişi la un concurs care se va desfăşura în Polonia, cei mai rapizi dintre aceştia fiind aşteptaţi să se întoarcă în ţară chiar în acest sfârşit de săptămână. Porumbeii şi-au luat zborul spre România din oraşul polonez Prezmyl şi vor parcurge o distanţă de 634 de kilometri. Acesta este al doilea an în care oraşul Brăila a obţinut dreptul de organizare a concursurilor pentru columbofilii din sud-estul României.

BOTOŞANI / Teme de circulaţie pentru elevi
Nouă echipe formate din elevi din şcolile botoşănene au participat ieri la un concurs de circulaţie, în cadrul proiectului "Educaţie rutieră. Educaţie pentru viaţă", organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean. "Scopul concursului este acela de a-i face pe copii să conştientizeze importanţa pe care trebuie să o acorde circulaţiei, indiferent de calitatea pe care o au, fie aceea de pieton, fie cea de biciclist", a afirmat inspectorul Eduard Iacob. Elevii au avut de trecut o probă teoretică şi una practică de parcurgere a unui traseu pe bicicletă respectând indicatoarele rutiere. Câştigătorii au fost premiaţi cu diplome şi dulciuri.

PASAJUL BÂNEASA / Ancheta va opri lucrările
Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti a decis ca până la remedierea deficienţelor să sisteze activitatea şantierului de la Pasajul Băneasa. În urmă cu o zi, un mal s-a surpat şi trei muncitori şi-au pierdut viaţa. Directorul ITM Bujor Constantin a declarat că în cursul zilei de mâine vor fi primite toate documentele despre acest eveniment. Potrivit ITM, firma care derula lucrări în Băneasa nu a declarat, conform legii în vigoare, cu 30 de zile înainte deschiderea şantierului, acest lucru putând fi sancţionat cu amendă de la 4.000 la 8.000 de lei.

CONSTANŢA / Locuinţe noi oferite de stat
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat ieri, la Constanţa, că statul poate garanta construirea a aproximativ 50.000 de locuinţe. Acest fapt ar putea să reprezinte semnalul re­lan­­sării economice prin crearea de noi locuri de muncă. Lide­rul PSD a mai spus că proiectul pri­vind garantarea primei locuinţe pentru tineri poate fi dezvoltat. Tot ieri, li­derul PSD a în­mâ­nat carnetele de membru de partid celor 300 de noi membri ai PSD.

LIBER LA PARCURI / Bucureştenii, invitaţi la plimbare
Administraţia Lacuri şi Parcuri Bu­cu­reşti (ALPAB) invită astăzi bu­cu­reş­te­nii în parcuri, la ştrandurile Dâm­bo­vi­ţa, Berceni, Giuleşti, precum şi-n foi­şoa­rele parcurilor Herăstrău şi Ciş­mi­giu. Doritorii vor putea să se plimbe pe lac cu hidrobicicleta sau cu barca, traversând Lacul Herăstrău.

CANNES / Film românesc premiat
Pelicula "Poliţist, adjectiv" a lui Corneliu Porumboiu a fost distinsă cu premiul Federaţiei Internaţionale a Presei Cinematografice la Festivalul de la Cannes, secţiunea "Un certain regard". Potrivit presei americane, "este de departe cel mai bun film din afara competiţiei principale". Comedia a fost realizată la începutul anului 2009, la Vaslui, oraşul natal al regizorului. "Poliţist, adjectiv" va putea fi văzut în premieră în România la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (30 mai-7 iunie).

TRISTEŢE / Ultimul drum al Oliviei
Mii de oameni au condus-o pe ulti­mul drum, ieri, pe Olivia, fetiţa sindica­listului Constantin Creţan care a ales să-şi încheie socotelile cu viaţa pentru că a obţinut nota 7 la teza unică de limba română. Miron Cozma s-a aflat la căpătâiul Oliviei pe tot par­cursul convoiul care o ducea pe fetiţă spre cimitirul din Rovinari. Vasilica-Olivia Creţan a fost înmormântată la nici zece metri de casa în care a lo­cuit. A fost dorinţa părinţilor, Cons­tan­tin şi Elena, să o aibă aproape şi au solicitat ca trupul să-i fie înhumat într-un cimitir în care se află o biserică de lemn, monument istoric. (Gabriela Mladin)

TIMIŞOARA / Incendiu, urmat de explozie
Un puternic incendiu a izbucnit, sâmbãtã seara, la un depozit de lacuri, vopsele şi mase plastice situat la ieşirea din Timişoara, acesta fiind urmat şi de o explozie, conform  Agerpres. Potrivit Dianei-Sindia Vlaia, purtãtor de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţã Banat, la faţa locului s-au deplasat şase autospeciale, douã ambulanţe SMURD şi mai multe echipaje ale Poliţiei. Pompierii au reuşit sã localizeze incendiul pentru a nu se extinde la casele din apropiere şi la alte depozite de materiale din zona industrialã. De asemenea, circulaţia a fost îngreunatã din cauza fumului deosebit de dens, care a acoperit şoseaua şi podul la nivel de cale feratã, şoferii fiind sfãtuiţi sã evite traseul respectiv. Din primele estimãri nu s-au înregistrat victime, ci doar însemnate pagube materiale. (R.R.)

×
Subiecte în articol: observator