
Secția 8 Poliție a fost sesizată, prin apel 112, marți, că la o adresă din Sectorul 2 se află o persoană decedată.
La fața locului s-au deplasat de urgență polițiști din cadrul subunității și un echipaj de prim-ajutor, care au constatat că este vorba despre un tânăr în vârstă de 20 de ani.
Astfel, au fost solicitați polițiștii din cadrul Serviciului Omoruri, care au preluat cercetările la fața locului, iar în urma examinării medico-legale nu au fost constatate urme de violență, potrivit Poliției Capitalei.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la INML, pentru necropsie și pentru a se stabili cauzele ce au determinat decesul.
Cercetarile sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Serviciul Omoruri, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor în care a survenit decesul.
Surse judiciare au declarat că victima este Rareș I., un apropiat al lui Vlad Pascu, pasionat de știință, dar între timp a devenit dealer de droguri periculoase, și era cunoscut în București cu porecla „Castron”.
Acesta a fost la Spitalul Floreasca în urmă cu o zi, din cauza consumului de stupefiante, însă a refuzat internarea și a plecat acasă, unde a și fost găsit decedat. O anchetă va stabili cu exactitate cauza morții.

(sursa: Mediafax)