x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Telescopul Hubble a fost cules de Atlantis de pe orbită

Telescopul Hubble a fost cules de Atlantis de pe orbită

14 Mai 2009   •   00:00
Telescopul Hubble a fost cules de Atlantis de pe orbită

Echipajul navetei Atlantis a reuşit să introducă telescopul Hubble în cargoul navetei spaţiale, în cadrul unei misiuni de mare risc. Acţiunea de recuperare a telescopului s-a produs la aproape 600 kilometri altitudine, informează AFP.



Astronautul Megan McArthur a folosit braţul robotic al navetei Atlantis pentru a prinde telescopul orbital ce cântăreşte 11 tone şi are aproximativ 13 metri lungime, la înălţimea de 560 de kilometri, deasupra Australiei, conform unui comunicat al NASA. Comandantul misiunii, Scott Altman, a reuşit să poziţioneze naveta Atlantis până la aproape 1 metru de telescop, pentru a permite prinderea acestuia. "Hubble se află la bord", a anunţat comandantul misiunii, miercuri, la ora 17:14 GMT.

Misiunea Atlantis are ca obiectiv repararea şi modernizarea telescopului Hubble, pentru a-i prelungi funcţionarea până cel puţin în 2014. În timpul acestei misiuni de 11 zile, astronauţii trebuie să înlocuiască cele şase giroscoape de pe Hubble, bateriile, scutul termic, sistemul informatic de rezervă şi trebuie să instaleze noi instrumente care vor îmbunătăţi performanţele telescopului spaţial. Este vorba, în special, de Cosmic Origins Spectograph (COS) şi de o cameră cu rezoluţie înaltă (Wide Field Camera 3). Noile instrumente care vor fi instalate vor permite telescopului Hubble să înainteze şi mai mult pe firul istoriei Universului, ajungând la 500-600 de milioane de ani după Big Bang, comparativ cu un miliard de ani, în prezent.

În 1990, telescopul Spatial Hubble a fost poziţionat pe orbită, cu ajutorul navetei spaţiale Discovery, la aproximativ 613 kilometri deasupra Pământului. Hubble este primul observator pe orbită, fiind dotat cu o oglindă de 240 de centimetri, câteva pachete de instrumente şi camere video capabile să înregistreze diferite părţi ale spectrului electromagnetic. Telescopul obţine imagini de o claritate imposibil de obţinut cu alte aparate şi în alte condiţii, din cauza atmosferei Pământului.

×
Subiecte în articol: observator hubble