x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tîlvăr: Încă șase aeronave F-16 olandeze vor sosi în România

Tîlvăr: Încă șase aeronave F-16 olandeze vor sosi în România

de Redacția Jurnalul    |    17 Feb 2024   •   22:40
Tîlvăr: Încă șase aeronave F-16 olandeze vor sosi în România

Încă șase aeronave F-16 olandeze vor sosi la Centrul European de Pregătire F-16 din România în următoarele luni, anunță ministrul Angel Tîlvăr.

„Am mulțumit doamnei Kajsa Ollongren, ministrul apărării din Regatul Țărilor de Jos, cu care am avut o întrevedere în marja Conferinței de Securitate de la München, pentru decizia Guvernului de la Haga de a contribui substanțial, prin dislocarea de trupe și tehnică militară de înaltă performanță în România, inclusiv prin aeronave F-16, la întărirea apărării flancului estic al NATO și, în particular, a regiunii Mării Negre”, scrie Angel Tîlvăr pe Facebook.

Potrivit ministrului, progresele programelor de instruire comune, participarea militarilor olandezi, în 2022 și 2023, la Grupul de Luptă NATO condus de Franța, dislocarea a trei aeronave MQ-9 Reaper fără pilot în România pe parcursul anului 2024 și dislocarea de aeronave la Centrul European de Pregătire F-16 de la Fetești au constituit, de asemenea, teme de discuție în cadrul întâlnirii cu omologul său olandez.

„În ceea ce privește sprijinul pentru Ucraina, am amintit sprijinul ferm al României pentru instruirea piloților ucraineni în cadrul Centrul European de Pregătire F-16, atunci când aceștia vor atinge nivelul de pregătire care le va permite începerea antrenamentelor la Fetești”, a adăugat ministrul.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: tilvar aeronave f 16