Odinioara, martisorul se daruia copiilor si tinerilor (fete si baieti), inainte de rasaritul soarelui. Martisorul era realizat din fire de lana rasucite – rosu si alb sau alb si negru, tocmai pentru a reprezenta unirea opuselor: vara-iarna, caldura-frig, lumina-intuneric, fertilitate-infertilitate. Martisorul se tinea pana de Florii, de Paste sau pana la inflorirea unor pomi fructiferi. Apoi era agatat ca talisman pe ramurile de macesi, vita-de-vie, visini, ciresi, se punea sub closca cu pui sau se agata la icoana.
Cu timpul, de snur au fost agatati banuti de argint sau de aur. Fata purta martisorul la gat 12 zile, apoi tinea snurul in par pana cand inflorea primul copac, apoi legau snurul de creanga copacului, iar cu banutul isi cumparau cas, pentru ca tot anul sa aiba fata alba.
Ziua scoaterii martisorului era marcata de o petrecere numita “bautul martisorului”.
In localitatile transilvanene, martisoarele sunt atarnate la usi, ferestre, la coarnele animalelor domestic, pentru a le feri de duhurile rele.
In judetul Bihor, se zice ca daca te speli cu apa de ploaie cazuta in ziua de 1 martie, vei fi mai frumos si mai sanatos.
In Banat, fetele se spala pe fata cu zapada, ca sa fie iubite. Fetele sunt cele care ofera martisoare baietilor.
In Dobrogea, martisoarele sunt purtate pana la sosirea cocorilor, apoi se arunca in aer, pentru ca fericirea sa fie mare si inaripata.
In Moldova, fetele ofera baietilor martisoare de 1 martie, iar baietii le ofera fetelor martisoare de 8 martie.
sursa: sfatulparintilor.ro
Citește pe Antena3.ro

