Este concluzia Wall Street Journal, care argumentează că mafia şi traficanţii de droguri operează cu bancnote mari din moneda euro, iar Banca Centrală Europeană face profit din cererea de bancnote de 200 şi 500 de euro. Dacă BCE face profit, şi Eurolandul stă mai bine.
Bancnotele mari fac euro să devină moneda preferată pentru pieţele negre şi economiile subterane, la fel şi pentru toţi cei care preţuiesc anonimitatea tranzacţiilor lor, a scris economistul şef al Citigroup, Willen Buiter, într-un raport recent pe care-l citează Wall Street Journal. Potrivit lui Buiter, afacerea tipăririi bancnotelor euro, care se face cu costuri aproape zero, este foarte profitabilă pentru BCE.
Când bancnotele şi monedele euro au intrat în circulaţie, în 2002, valoarea adunată a bancnotelor de 500 de euro ajungea la 30,8 miliarde de euro, scrie realitatea.net. Acum, aproximativ 285 de miliarde de euro circulă sub forma celor mai mari bancnote, iar rata de creştere anuală a numărului bancnotelor de 500 de euro este de 32%. În acest moment, 35% dintre toata biletele euro care circulă pe piaţă fac parte din această denominare maximă, pe care puţini oameni au şansa totuşi să a posede în buzunar.
Încă din 1998, SUA s-a declarat îngrijorată de faptul că bancnotele de 500 de euro fac competiţie cele de 100 de dolari, cea mai mare tipărită de Trezoreria americană, avertizând totodată că bancnotele de 500 de euro ar putea fi folosite de infractori. Dacă nu de altceva, măcar pentru că fac o eventuală pradă mai uşor de cărat: 1 milion de dolari în bancnote de 100 de dolari cântăreşte 11 kilograme; în bancnote de 500 de euro, 2,2 kilograme.
Profitul pe care-l obţine oricare bancă centrală din tipărirea de bancnote se numeşte senioraj şi provine din taxa pentru dreptul de a bate monedă. Veniturile din această taxă au devenit foarte importante în ultimul an, în condiţiile în care BCE a absorbit active de calităţi discutabile reacţionând la condiţiile crizei economice.
Cu toate acestea, balanţa BCE a crescut ajungând la aproape 2 trilioane de dolari şi are o bază de capital de 78 de miliarde de euro. Asta face BCE să arate ca un “fond de investiţii ce se dopează cu steroizi”, spune Buiter. Un rol important în această stare de fapt îl joacă exact aceste taxe pe dreptul de a bate monedă. Cu alte cuvinte, faptul că există cerere pentru bancnote mari aduce venituri la BCE, iar banca se bucură de o solvabilitate ridicată.
Citește pe Antena3.ro