x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Trei irakieni, arestaţi de DIICOT şi SRI pentru finanţarea unor grupări teroriste

Trei irakieni, arestaţi de DIICOT şi SRI pentru finanţarea unor grupări teroriste

28 Feb 2013   •   10:37
Trei irakieni, arestaţi de DIICOT şi SRI pentru finanţarea unor grupări teroriste

Trei cetăţeni irakieni şi un cetăţean român au fost prinşi de ofiţerii IGPR şi SRI. Aceştia au pedepse cuprinse între doi şi trei ani de închisoare, iar unul dintre ei fusese expulzat din România.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, "în sarcina lor s-a reținut că, în complicitate cu alți făptuitori, prin folosirea de înscrisuri false ori falsificate au înființat ori ajutat cetățeni irakieni să înființeze, pe teritoriul României, mai multe societăți comerciale. În baza acestor firme, cetățenii respectivi, precum și alții, au obținut vize de lungă ședere în scopul derulării de activități comerciale. Vizele au fost obținute în mod fraudulos și au stat la baza trecerii frauduloase a frontierei române".

"Avem de-a face cu un cetăţean de origine irakiană care a fost în atenţia serviciului nostru mai mulţi ani. Acesta împreună cu alţi cetăţeni irakieni au desfăşurat activităţi pe teritoriul României care aduceau atingere siguranţei naţionale. Unul dintre ei, în intervalul 2005-2011, a întreprins anumite măsuri în coordonarea unei reţele de imigraţie ilegală prin care 200 de irakieni au tranzitat ţara noastră. Unii dintre ei sunt cunoscuţi cu legături cu organizaţii teroriste active în Irak", a declarat la România TV, purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava.

×
Subiecte în articol: irakieni arestati teroristi romania