x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Washingtonul recunoaşte că încălzirea globală deja îşi face simţite efectele

Washingtonul recunoaşte că încălzirea globală deja îşi face simţite efectele

18 Iun 2009   •   00:00

Efectele încălzirii globale deja se fac simţite în Statele Unite, iar acest fenomen riscă să fie ireversibil, a avertizat administraţia Barack Obama, într-un raport care pare să se distanţeze de scepticismul administraţiei George W. Bush în acest sens, relatează AFP.



"Schimbările climatice se fac simţite acum, nu în deceniile sau secolele care vor urma", apreciază Jerry Melillo, unul dintre autorii raportului intitulat "Global Climate Change Impacts in the United States". Încălzirea globală se traduce prin creşterea temperaturilor, a nivelului oceanelor, topirea gheţarilor şi a zăpezilor, precizează raportul Programului american de cercetare a încălzirii globale, redactat de mai multe departamente împreună cu Casa Albă. Fără o modificare a consumului de energie, creşterea temperaturilor va provoca valuri de căldură mai frecvente, avertizează autorii studiului, o premieră a administraţiei Obama. Uraganele, care apar frecvent în sud-est, vor deveni mai violente. Regiunile care au înregistrat deja o creştere a precipitaţiilor vor fi probabil afectate de ploi şi căderi de zăpadă mai abundente în viitor, în timp ce regiunile aride din sud-vest vor fi marcate de o secetă mai gravă. De asemenea, încălzirea va avea un impact asupra agriculturii ca urmare a creşterii temperaturilor şi a scăderii precipitaţiilor în în zona centru-vest, generând creşterea cererii de energie prin utilizarea tot mai frecventă a sistemelor de climatizare, potrivit raportului.


Deşi recomandă măsuri privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, responsabile pentru încălzirea climatică, raportul apreciază că impactul acesteia este deja aproape ireversibil. "Chiar dacă am reduce emisiile, încălzirea climatică şi consecinţele acesteia vor continua să se facă simţite parţial, din cauza gazelor care sunt deja prezente în atmosferă", avertizează documentul. De la instalarea la Casa Albă, la 20 ianuarie, Barack Obama a reorientat total politica Statelor Unite faţă de modificările climatice. Predecesorul său, George W. Bush, care contesta realitatea acestui fernomen, a refuzat să ratifice Protocolul de la Kyoto privind reducerea emisiilor poluante. Congresul a demarat un proiect de lege care prevede reducerea acestor emisii în 2020 cu 17% faţă de nivelul din 2005. Majoritatea democrată intenţionează să creeze un sistem de piaţă a drepturilor privind emisiile în care acestea să poată fi vândute sau acordate gratuit pentru industriile cele mai vulnerabile. Republicanii s-au opus acestui sistem şi doresc un rol mai mare în domeniul energiei nucleare. Administraţia americană doreşte adoptarea acestui proiect de lege înainte de sfârşitul lui iulie, cu câteva luni înainte de conferinţa internaţională de la Copenhaga din decembrie în cadrul căreia se doreşte adoptarea unui nou acord în continuarea celui de la Kyoto. Dar sectorul petrolier american nu renunţă. Patronul grupului ConocoPhillips a avertizat marţi că eforturile administraţiei americane în lupta împotriva încălzirii globale ar putea genera o criză petrolieră mult mai gravă decât în trecut.

×
Subiecte în articol: verde!