Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că, fără PNL, în acest moment nu poate exista majoritate şi, prin urmare, nici guvernare legitimă şi eficientă, el vorbind şi despre "calculele meschine" ale unora din PSD, dar şi din PNL pentru a crea alte majorităţi - informează Mediafax.
"Spun acest lucru nu pentru Victor Ponta, care îl ştie şi care îl împărtăşeşte, nu pentru cei din PSD şi nici măcar pentru cei din PNL care imaginează, în obişnuinţa unei aritmetici meschine şi care până la urmă ne ţine unde suntem, că se pot face guverne aritmetice şi majorităţi aritmetice în fel şi chip. Da, se pot, dar sunt pur aritmetice, n-au legitimitate, nu au forţă, nu au proiect coerent", a declarat liderul PNL.
Crin Antonescu a spus că partidul pe care îl conduce nu va fi într-un viitor apropiat unul majoritar, care să aibă cele mai multe voturi ale românilor, însă este singurul partid care reprezintă dreapta politică, în pofida "imposturii" PDL sau a lui Traian Băsescu.
"Nu există dreaptă politică în România în afara PNL. Noi suntem confruntaţi ca partid de ani buni, practic pe cea mai mare parte a epocii Băsescu, cu un atac propagandistic şi un atac politicianist extrem de dur, care construieşte din PDL sau partide apropiate preşedintelui o dreaptă de impostură, o dreaptă pârâtă şi încearcă mereu şi mereu cu toate forţele, în fiecare zi, în fiecare oră, să delegitimeze PNL în calitatea sa de singur partid şi tradiţional partid de dreapta al României", a declarat Antonescu.
El a menţionat că PNL se află "în contract cu milioane de români, în formula USL".
"USL nu s-a făcut doar pentru a înlătura de la putere PDL, USL nu s-a făcut doar pentru a pune capăt - ceea ce nici nu s-a întâmplat deocamdată - regimului Băsescu, USL nu s-a făcut doar pentru ca Victor Ponta să fie prim-ministru şi Crin Antonescu candidat şi poate preşedinte al României în 2014. USL nu s-a făcut pentru că am dorit împreună să venim la putere, nu s-a făcut pentru atâta lucru", declarat preşedintele PNL.