x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ce spune Paul Stănescu despre consilierul său care a fost garda de corp a lui Nicu Gheară

Ce spune Paul Stănescu despre consilierul său care a fost garda de corp a lui Nicu Gheară

08 Feb 2018   •   11:47
Ce spune Paul Stănescu despre consilierul său care a fost garda de corp a lui Nicu Gheară

Vicepremierul Paul Stănescu a declarat joi că a aflat din presă de faptul că unul dintre consilierii săi, Mihai Călin Novacescu, ar fi fost garda de corp a omului de afaceri Nicu Gheară.

Prezent joi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Paul Stănescu a fost întrebat insistent de jurnalişti dacă ştia faptul că Novăcescu a fost fost garda de corp a lui Nicu Gheară. 

"M-am sesizat şi eu din presă, că, consilierul meu, ar fi fost garda de corp a nu ştiu cui. Nu îl cunosc pe Nicu Gheară. Voi cerceta, voi analiza şi voi lua o decizie în ceea ce-l priveşte", a spus Paul Stănescu. 

Întrebat în ce domeniu îl consiliază Novacescu, Paul Stănescu a spus: "E treaba mea în ce mă consiliază. Sigur, e plătit de stat. Consilierii sunt pe diferite probleme pe care le consider foarte importante (...) E problema mea în ce mă consiliază. Nu are nicio legătură (cu faptul că nu mai are SPP, n.r.). Îl cunosc de peste 20 de ani (...) Nu am fost căsătorit cu el. Ne-am întâlnit, eu ştiu, o dată sau de mai multe ori pe an cu Mihai (...) Haideţi să nu facem un caz din asta. E un caz minor. Dacă voi constata că el nu merită să fie consilier, nu va fi". AGERPRES

×