x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ciucă, despre proteste: În Coaliție s-a încercat să se arate așa-zisa neimplicare a noastră - surse

Ciucă, despre proteste: În Coaliție s-a încercat să se arate așa-zisa neimplicare a noastră - surse

de Redacția Jurnalul    |    31 Ian 2024   •   13:15
Ciucă, despre proteste: În Coaliție s-a încercat să se arate așa-zisa neimplicare a noastră - surse
Sursa foto: Facebook

„Să nu cădem prada acestei încercări de a se minimaliza participarea noastră la soluționarea acestor conflicte pentru că eu consider că aici nu trebuie nici să ne scuzăm, nici să ne lăudăm”, a spus Nicolae Ciucă despre protestele fermierilor și transportatorilor, afirmă surse pentru MEDIAFAX.

„Pe agenda guvernamentală sunt de notoritate protestele fermierilor și ale transportatorilor. Aș dori sa lamurim clar că modul nostru de abordare a fost profesionist știm si empatic. Știm foarte bine cât de mult am încercat să găsim soluții. Noi ne-am întâlnit încă din noiembrie-decembrie cu fermierii. Au fost programe, proiecte începute din 2022, au avut o anumita continuitate cu modificările făcute pe parcurs. Plus implicarea la nivelul ministerelor pe care noi le conducem, inclusiv agentiile implicate (APIA). Și Ministerul Finanțelor, si Ministrul Mediului, inclusiv Ministerul Energiei pe partea de combustibil și tot ce au însemnat celelalte revendicări pe care agricultorii și transportatorii le-au ridicat - toate aceste ministere au fost implicate. În interiorul Coaliției, deși s-a încercat să se transfere responsabilitatea către noi și să se arate așa-zisa neimplicare, noi încă din prima zi am fost la Guvern și am participat la identificarea de soluții”, spune Nicolae Ciucă, potrivit unor surse din conducerea PNL.

Liderul liberal a mai spus că europarlamentarii PNL „lucrează permanent pentru a obține din partea Comisiei un sprijin mai mare pentru fermieri și transportatori”.

„Să nu cădem prada acestei încercări de a se minimaliza participarea noastră la soluționarea acestor conflicte pentru că eu consider că aici nu trebuie nici să ne scuzăm, nici să ne lăudăm. PNL este în continuare deschis la dialog și lucrează cu specialiștii pentru a găsi cele mai bune soluȚii. Suntem cât se poate de participativi la găsirea Și asumarea soluțiilor. Am avut discuții cu premierul și cu toți cei care au participat la discutii punctuale - miniștrii de la PNL si PSD. Eu, în calitate de premier, am inițiat in 2022 scheme de ajutor de stat, acordate industriei alimentare de procesare, acordându-le graturi de până la 500.000 de euro, pentru a putea procesa materia primă în România și a reduce deficitul de balanța comercială, este unul semnificativ și pentru a ajunge în situația în care consumatorul să consume produse locale”, adaugă Ciucă.

El a spus, despre protestele din Franța și din Olanda, că „reverberația a fost una care a atins ușor toate țările din UE”.

„Vârfurile de violență trebuie să dea de gândit tuturor decidenților politici. Cred ca e important sa ne gândim cum ne protejăm fermierii și transportatorii români și în afara granițelor. Cât despre fake-news-urile de zilele trecute, eu cred ca atunci când se aruncă responsabilitatea de la unii la alții în coaliție, PNL trebuie să răspundă cu seriozitate, grija si empatie pentru problemele fermierilor. Nu sunt doar problemele lor. Suntem cât se poate de implicați în găsirea soluțiilor. Suntem alături de ei nu doar cu vorba, ci și cu fapta. Pentru că prin schimburi de replici nu facem altceva decât să le dăm apa la moara celor care manifestau mai devreme aici pe holurile Parlamentului”, încheie Ciucă.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: ciuca proteste