În schimb, a încuviinţat arestarea preventivă a lui Darius Vâlcov, întrunindu-se 97 de voturi pentru, 48 împotrivă şi 5 anulate.
........................................
Plenul Senatului urmează să dezbată și să voteze azi rapoartele Comisiei juridice pe cererile DNA de încuviințare a reținerii și arestării preventive cu privire la senatorii Dan Șova și Darius Vâlcov.
"Raportul (n.r. — pentru Șova) este gata conform termenului pe care ni l-a stabilit Biroul permanent săptămâna trecută. El a fost semnat și de mine. A apărut o singură problemă, doamna secretar al Comisiei (n.r.—Doina Federovici) probabil că nu a venit la timp ca să îl semneze. El este depus (n.r.—la Biroul permanent). A și hotărât Biroul permanent să le introducă (n.r. — rapoartele) miercuri, pe amândouă, pentru a nu strica o zi de plen doar cu această procedură, care știți că durează foarte mult. Urmează să le introducă pe amândouă, și pe cel în cazul senatorului Vâlcov, pe ordinea de zi a plenului Senatului de miercuri", a declarat luni președintele Comisiei juridice a Senatului, Cătălin Boboc.
DNA cere arestarea lui DARIUS VÂLCOV, ministrul demisionar al Finanţelor şi senator PSD fiind acuzat de procurori că a luat mită în valoare de circa 2.000.000 euro pe vremea când era primar al oraşului Slatina, pentru acordarea de contracte ale municipalităţii unor firme.
Ieri, DNA a trimis o nouă cerere de arestare a lui Darius Vâlcov, pe care îl acuză de săvârşirea, în exerciţiul funcţiei de senator şi ministru în Guvernul României, a infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale.
Ponta, pe Facebook: Poziţia mea şi a PSD este aceea de a nu bloca acţiunile Justiţiei!
Premierul Victor Ponta a scris pe pagina sa de Facebook că este extrem de dezamăgit de faptul că "voturile de azi din Senat și Camera Deputaților privind cereri de arestare preventivă au fost total deturnate de PNL și propaganda basistă într-o bătălie pur politică (ideea de justiție fiind total confiscată de câțiva lideri PNL, folosită doar politic și demagogic, dovadă că ignoră total cazul deputatului PNL Nicolescu și se refera doar la Senat)!"
"Poziția mea și a PSD este aceea de a nu bloca acțiunile Justiției! Și, indiferent de votul de azi al Parlamentului, TOȚI cei trei parlamentari în cauză POT fi trimiși de procurori în fața judecătorilor (în libertate sau în stare de arest) pentru a se stabili dacă sunt vinovați sau nu!
Aceasta este realitatea juridică, restul este doar ipocrizie cu care PNL ne-a obisnuit încă din momentul 2013, când liderii lor au propus legea amnistiei, pentru ca apoi în public să se spele pe mâini ca Pilat din Pont! Orice suprapunere a bătăliei politice peste cauze din justiție este profund greșită și mă delimitez cu hotărâre de așa ceva!", a mai scris premierul pe reţeaua de socializare.
Citește pe Antena3.ro