Orice demnitar care va fi inculpat într-o cauză penală va avea aceeaşi soartă ca directorul Administraţiei Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare, Constantin Iancu, a ameninţat ieri premierul Emil Boc. Adică nici nu va apuca să ajungă într-o funcţie, că va fi deja demis (!). Ameninţarea i s-a aplicat însă doar lui Iancu, pentru că un alt penal al PD-L, Ionel Manţog, stă bine mersi la conducerea Complexului Energetic Turceni.
Fermitatea lui Boc în a-i "pedepsi" pe cei implicaţi în cauze penale s-a materializat ieri în câteva rugăminţi către ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu, de a-l elibera pe Iancu din funcţia de director al Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare (ANIF), şi către organizaţia PD-L Dolj, de a-l exclude din partid. Sârbu a anunţat ulterior că membrii Consiliului de Administraţie ANIF vor accepta demisia lui Iancu, prezentată încă de sâmbătă, iar liderul PD-L Dolj, Radu Berceanu, a promis că organizaţia va lua în discuţie cererea de excludere la finalul săptămânii. Iancu a fost reţinut în 2006 de DIICOT Craiova pentru că ar fi sechestrat şi forţat un om de afaceri să-l ia asociat.
PATRU DOSARE
"Orice demnitar care va fi inculpat într-o cauză penală va avea aceeaşi soartă şi va pleca imediat, încă înainte să ajungă acolo", a ameninţat ieri premierul Emil Boc. Unitatea de măsură a potenţialilor infractori s-a limitat la dimensiunile lui Iancu, aflat în parohia lui Berceanu. În ea n-au încăput şi directorul Complexului Energetic Turceni, Ionel Manţog, şi consilierul ministrului Economiei, Adriean Videanu.
În cazul lui Manţog, procurorii şi-au terminat de mult ancheta, acesta fiind deja trimis în judecată în dosarul 423/95/2006, aşa cum a relatat până acum Jurnalul Naţional. Manţog este acuzat că a prejudiciat, prin falsuri şi alte fapte de corupţie, exact compania la care a fost numit acum director de Videanu, Complexul Energetic Turceni, şi în cadrul căreia era încadrat ca director economic în perioada în care au fost comise faptele respective. Conform rechizitoriului, Manţog a cumpărat un teren pe care instituţia la care lucra urma să-l achiziţioneze pentru a extinde exploatările miniere. Negociind strămutarea, Manţog a obţinut, în schimbul unui teren pe care a plătit 8.000 de lei, o vilă construită de Compania Naţională a Lignitului Oltenia de 600.000 de lei în municipiul Târgu-Jiu. Manţog mai este urmărit în alte patru dosare aflate la DNA. În ultimul este acuzat că şi-a vândut vila pentru care a fost trimis în judecată şi care constituie un prejudiciu în dosar. Ionel Manţog a declarat presei că a vândut doar "promisiunea" că va vinde casa după ce judecătorii vor constata nevinovăţia sa. O promisiune pe care recunoaşte că a încasat 30.000 de euro, lucru confirmat chiar în declaraţia sa de avere, depusă la 5 ianuarie 2009 pe site-ul Ministerului Economiei, atunci când Adriean Videanu l-a numit consilier personal. Manţog a declarat deja pentru Jurnalul Naţional că nu demisionează şi că e convins că judecătorii îl vor declara nevinovat.
Citește pe Antena3.ro