Radu Tudor a criticat în termeni duri coaliţia aflată la guvernare, vinovată în opinia sa de reinventarea pe scena politică a preşedintelui Traian Băsescu.
„Reinventarea lui Traian Băsescu, un om care era prăbuşit din punct de vedere al legitimităţii legale, din punct de vedere al legitimităţii politice, din punct de vedere al legitimităţii morale, a făcut din România o ţară debilă. Sunt total de acord cu Crin Antonescu şi revolta lui, conţinutul vorbelor lui, cred că reflectă gândirea multor români în momentul de faţă”, a spus Radu Tudor în cadrul emisiunii "La ordinea zilei" de la Antena 3.
„Este imposibil de acceptat să spui până în 9 decembrie că Băsescu este un hoţ, un mafiot şi că trebuie să meargă la închisoare, pe 9 decembrie să câştigi alegerile şi pe 12 decembrie să baţi palma cu el”, a continuat jurnalistul.
„Înţeleg că există o raţiune pentru nişte cercuri externe României care ar fi cerut lucrul acesta, o înţelegere minimală între preşedinte şi prim-ministru. Dar la noi s-a sărit calul. Între o înţelegere minimală şi până la această compromitere definitivă a ideii de guvernare, a ideii de exercitare a puterii democratice obţinută prin vot e distanţă foarte mare”, a mai afirmat realizatorul emisiunii "Punctul de întâlnire".
„Dramatic este că această majoritate parlamentară de 70% este mânată ca o turmă de oi spre câine, nu spre cioban. Eu n-am mai văzut aşa ceva. Să câştige unii alegerile cu o majoritate atât de importantă şi să fie atât de timoraţi, să se comporte ca nişte meduze. E o chestie unică ceea ce trăiesc acum”, consideră jurnalistul.
„Mă uit ca un spectator la un meci absolut incredibil în care echipa care are 11 jucători pe teren mănâncă bătaie de la cealaltă, care are 9 jucători şi face mânării cu arbitrul”, a concluzionat Radu Tudor.