x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică S-a amânat ședința de plen pentru numirea Avocatului Poporului

S-a amânat ședința de plen pentru numirea Avocatului Poporului

24 Iun 2021   •   11:29
S-a amânat ședința de plen pentru numirea Avocatului Poporului

Președintele Camerei Deputaților Ludovic Orban a anunțat că ședința de plen programată pentru luni pentru numirea Avocatului Poporului a fost amânată.

„Am luat decizia, deși inițial era prevăzut să facem plenul luni, având în vedere că am văzut că este programată decizia CCR pentru data de 29, am decis să nu facem plenul luni, ci să convocăm plenul săptămâna viitoare într-o reuniune a Birourilor Permanente Reunite la o dată ulterioară sesizării CRR pe sesizarea formulată de PSD”, a declarat joi Ludovic Orban, la finalul ședinței Birourilor Permanente Reunite.

Social-democrații au cerut amânarea votului pentru noul Avocat al Poporului.

„După ce Comisia de la Veneția a solicitat precizări suplimentare Coaliției de guvernare, majoritatea parlamentară PNL-USR-PLUS-UDMR este obligată să aștepte decizia Curții Constituționale înainte de a supune la vot desemnarea unui nou Avocat al Poporului. Președinții celor două Camere ale Parlamentului trebuie să prezinte public răspunsul pe care l-au transmis sau pe care urmează să-l transmită la solicitarea președintelui Comisiei de la Veneția, domnul Gianni Buquicchio, privind temeiurile legale ale Hotărârii Parlamentului prin care a fost revocat Avocatul Poporului”, potrivit unui comunicat de presă al PSD.

Comisia de la Veneţia a cerut explicaţii preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului, Anca Dragu şi Lucovic Orban, în legătură cu revocarea Avocatului Poporului, Renate Weber.

„Pentru a înțelege mai bine situația, v-aș fi recunoscător dacă ați avea amabilitatea să ne furnizați bazele și elementele juridice care au dus la această decizie grea, de a demite din funcție un Ombudsman în timpul exercitării mandatului său”, menționează președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio.

Renate Weber a fost revocată, săptămâna trecută, din funcția de Avocat al Poporului, după ce plenul Parlamentului a aprobat sesizarea formulată de PNL, USR PLUS și UDMR.

Renate Weber a spus, după revocare, că a intrat în coliziune cu guvernul condus anul trecut de Ludovic Orban, când acesta a dat o OUG prin care se permitea accesul la fonduri publice spitalelor private: „Acum se încearcă același lucru”.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: avocatul poporului