Senatorii au respins, în şedinţa plenului de marţi, cererea de reexaminare transmisă Parlamentului de către Traian Băsescu pentru modificarea Legii referendumului. Preşedintele susţinea o participare de cel puţin jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.
Prin legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului se introduce, sub aspectul condiţiilor de validitate a referendumului, un cvorum de participare de cel puţin 30% şi un cvorum al voturilor valabil exprimate de cel puţin 25%, ambele raportate la numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.
Cererea de reexaminare a fost respinsă prin adoptarea raportului întocmit de către Comisia juridică a Senatului, care propunea plenului adoptarea proiectului de lege în varianta decisă în data de 29 mai de Camera Deputaţilor, cameră decizională în acest caz, şi transmisă spre promulgare preşedintelui, dar ţinându-se cont de completările formulate ulterior de către Curtea Constituţională prin decizia din 26 iunie.
Astfel, proiectul legii în forma iniţială a fost adoptat cu 94 de voturi pentru, 30 de voturi împotrivă şi o abţinere.
În timpul dezbaterilor din plenul Senatului, senatorul Şerban Nicolae (PSD) a susţinut că termenul impus de Curtea Constituţională pentru intrarea în vigoare a prevederilor legii amintite diminuează rolului Parlamentului de "unică autoritate legiuitoare".
"În Constituţie se spune că Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării, dar se spune şi că orice mandat imperativ este nul. O decizie a CCR a solicitat ca o lege adoptată de Parlamentul României să nu se adopte nici la un termen prevăzut în corpul normativ al legii, nici la termenul prevăzut cu caracter general prevăzut în Constituţie - trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial. Trecând peste voinţa Parlamentului, a încercat să ne impună un termen de un an. Mi se pare firesc să ne recâştigăm statutul de unică autoritate legiuitoare a ţării, să ne reafirmăm statutul de parlamentar pentru care mandatul imperativ este nul şi să respingem dorinţele personale, individuale ale unora de a face pe plac stăpânului", a spus acesta, de la Tribuna Senatului.
La rândul său, senatorul liberal Ioan Ghişe a reamintit faptul că propunerea sa cu privire la eliminarea pragului de prezenţă în ceea ce priveşte organizarea unui referendum a fost respinsă din "motive de oportunitate politică", deşi, în opinia sa, "conceptul de prag este neconstituţional".
"Conceptul de prag sau cvorum la referendum este neconstituţional pentru că referendumul este una dintre cele două forme de exercitare a suveranităţii poporului, or aceasta nu este de două categorii - suveranitate valabilă, dacă s-a împlinit pragul, şi suveranitate nevalabilă, dacă nu s-a îndeplinit acest prag. Suveranitatea unui popor există sau nu există. Am propus acum un an eliminarea din legea referendumului a pragului de prezenţă, dar din motive de oportunitate politică, ca să nu îi spun de oportunism, s-a respins propunerea mea şi a rămas pragul de 50%. Acum se cere prag de 30%. Putem accepta de principiu că peste ani vine un Guvern şi îţi impune un prag de 89%, că şi aşa nu este constituţional nici 30%, nici 50%, nici 89%", a afirmat Ghişe.
Senatorul PC Cristiana Anghel a precizat că pragul de prezenţă la referendum ar trebui eliminat, întrucât votul este "un drept, nu o obligaţie".
"Sunt în acord cu ceea ce a spus domnul Ghişe. Normal ar fi să nu avem cvorum. De ce? Pentru că votul este un drept, nu o obligaţie. Şi în momentul în care noi impunem un anumit cvorum, facem pe plac anumitor persoane care incită şi spun: staţi acasă, nu veniţi la vot. În momentul în care am elimina acest cvorum, fiecare va înţelege că votul său contează enorm în această ţară, dacă vrea într-adevăr să schimbe ceva în această ţară. Chestiunea este însă de ceea ce face CCR în această ţară şi dacă această Curte are drept să legifereze. Şi nu are acest drept. Vă propun să ne gândim în perioada următoare la acest aspect, fiindcă avem dreptul să schimbăm legea de organizare a Curţii Constituţionale şi putem să facem aşa cum a gândit Iorgovan în vechea Constituţie, adică să punem în lege faptul că, atunci când Curtea îşi depăşeşte atribuţiile şi Parlamentul constantă acest lucru, legea trebuie reîntoarsă în Parlament, votată cu două treimi şi trecută, aşa cum spune Constituţia, prin voinţa poporului, reprezentat prin Parlament", a spus Cristiana Anghel.
Senatorul PP-DD Haralambie Vochiţoiu a afirmat că pragul de prezenţă trebuie menţinut la un nivel de 50%, pentru a preveni şi combate posibilitatea "cumpărării" votului şi a rezultatului referendumului.
"E adevărat, în România nu suntem în Veneţia. Aici, în România, se cumpără voturi. Ne facem că nu ştim? Aici, 25% dintr-o localitate sunt baroni locali care pot cumpăra foarte simplu. Eu cred că acest cvorum de 50% trebuie neapărat păstrat. CCR a încercat să amelioreze puţin acest avânt de a face orice referendum să fie cumpărat în România. Vom vota, de principiu, împotriva acestei porcării, pentru că nu fuga de popor rezolvă lucrurile, ci întoarcerea la el. Poporul nu mai vine la chemarea politicienilor pentru că a fost tras pe sfoară de 20 şi ceva de ani, dacă nu chiar de 60 şi ceva de ani. Aşadar, soluţia este să mergem să vorbim sincer oamenilor şi corect şi ei vor înţelege. Atât timp cât vom încerca să îi păcălim şi să îi minţim, ne putem aştepta la o prezenţă din ce în ce mai scăzută", a declarat senatorul.
Senatorul democrat-liberal Nicolae Vlad Popa a susţinut că proiectul de modificare a legii referendumului nu este creat în spiritul dorinţei de "îmbunătăţire a sistemului", fiind astfel o "lege proastă".
"Din păcate, pe site-un Senatului nu apare raportul (întocmit de Comisia juridică la cererea de reexaminare transmisă Parlamentului de către preşedintele Traian Băsescu - n.r.) şi este nefiresc ca noi să nu îl avem. (...) Cred că se face o greşeală şi lucrul acesta se întâmplă când o lege nu izvorăşte din necesitatea de a îmbunătăţi un sistem, o procedură, din necesitatea de a simplifica, ci izvorăşte doar din dorinţa de a rezolva o problemă politică, aşa cum aici problema politică se numeşte foarte simplu: jos Băsescu! Din cauza acestei forme, şi anume a motivaţiei nefireşti, a creării acestei legii, legea este proastă, şi nu pentru că nu s-a reuşit la referendum un vot, nu pentru că a existat acest conflict între unii parlamentari şi decizia CCR, pentru că noi nu găsim o formulă care să ajute, să simplifice, să facă sistemul nostru în privinţa acestei proceduri simplu şi pe înţelesul tuturor. Aici, în momentul în care spui că un număr de 25% sau 30% sau niciun fel de cvorum poate să decidă în numele întregii ţări, lucrurile pot să ajungă tot la reprezentativitate, la cât de justă este acea soluţie. Cred eu că legea nu este bună şi evident nu o putem susţine", a afirmat acesta.
Preşedintele Traian Băsescu a transmis Parlamentului cererea de reexaminare asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, susţinând ca fiind oportună reglementarea unei participări de cel puţin jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente pentru ca referendumul să poată exprima voinţa cetăţenilor.
"În lipsa unei participări de cel puţin jumătate plus unu din corpul electoral, apreciem că noua variantă de reglementare a cvorumului de participare, aleasă de legiuitor, nu asigură o reprezentativitate suficientă de natură a conferi deciziei adoptate forţa care să reflecte voinţa şi suveranitatea poporului. Considerăm că este oportună reglementarea unei participări de cel puţin jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, pentru ca referendumul să poată exprima, în mod real şi efectiv, voinţa cetăţenilor, voinţă ce constituie premisa unei manifestări autentic democratice a suveranităţii prin intermediul poporului. Astfel, caracterul democratic al statului vizează participarea cetăţenilor la conducerea treburilor publice şi presupune ca deciziile să fie întemeiate pe voinţa poporului, de aceea democraţia constituţională implică o guvernare realizată de către majoritate, în acord cu voinţa sa", susţine preşedintele Băsescu în cererea sa.
Pe 26 iunie, Curtea Constituţională a României a decis că este constituţională modificarea Legii de organizare şi desfăşurare a referendumului prin care a fost scăzut pragul de prezenţă dacă nu se aplică un an de la data intrării în vigoare.
"CCR, cu majoritate de voturi, decide că respinge obiecţia de neconstituţionalitate (...) şi constată că dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii", se arată în minuta deciziei.
Decizia CCR este definitivă şi general obligatorie.
PDL a sesizat Curtea la începutul lunii iunie în cazul proiectului de lege privind scăderea pragului de prezenţă la referendum.
În 29 mai, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul privind modificarea Legii referendumului, în sensul stabilirii unui cvorum de participare de 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale şi a unui cvorum de validare egal cu majoritatea voturilor valabil exprimate, dar nu mai puţin de 25% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale, pentru toate tipurile de referendum.
Proiectul legii referendumului a fost iniţiat de către deputaţii Bogdan Ciucă, Florin Iordache, Marian Neacşu, Eugen Nicolicea, Valeriu Zgonea.