x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Victor Atanasie Stănculescu, la ieşirea din Penitenciarul Jilava: "Istoria va lămuri treburile"

Victor Atanasie Stănculescu, la ieşirea din Penitenciarul Jilava: "Istoria va lămuri treburile"

21 Mai 2014   •   18:06
Victor Atanasie Stănculescu, la ieşirea din Penitenciarul Jilava: "Istoria va lămuri treburile"

Fostul general de armată Victor Atanasie Stănculescu a declarat miercuri, la ieşirea din Penitenciarul Jilava, că 'istoria va lămuri treburile' în legătură cu condamnarea sa în dosarul Revoluţiei de la Timişoara.

Stănculescu a fost eliberat condiţionat din închisoare, în urma unei decizii a Tribunalului Ilfov, după ce el a executat o treime din cei 15 ani detenţie primiţi în dosarul Revoluţiei.

Întrebat de jurnalişti dacă a fost corectă decizia de condamnare dată de instanţa supremă în 2008, Stănculescu a spus: "Istoria va lămuri treburile, deocamdată este corectă". El a adăugat că este foarte obosit, iar în închisoare a citit 'atât de mult', încât şi-a completat jumătate din cunoştinţele pe care le pierduse între timp.

Tribunalul Ilfov a admis o contestaţie înaintată de Stănculescu, după ce Judecătoria Sectorului 4 îi respinsese pe 24 martie cererea de eliberare condiţionată. Victor Atanasie Stănculescu a fost condamnat în octombrie 2008 la 15 ani de închisoare şi degradarea militară, în urma unei decizii definitive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

×