x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Victor Ponta: "Nu vreau să cred că Băsescu va încălca Constituţia în privinţa numirii ministrului Transporturilor"

Victor Ponta: "Nu vreau să cred că Băsescu va încălca Constituţia în privinţa numirii ministrului Transporturilor"

19 Aug 2013   •   21:36
Victor Ponta: "Nu vreau să cred că Băsescu va încălca Constituţia în privinţa numirii ministrului Transporturilor"

Premierul Victor Ponta a declarat că preşedintele Traian Băsescu trebuie, conform Constituţiei, să numească noul ministru al Transporturilor în interiorul termenului de 45 de zile, cât este interimatul pe care îl asigură, şi spune că USL va avansa nominalizarea până la expirarea acestui termen.

"Sunt convins că, dincolo de jocurile politice, preşedintele îşi exercită atribuţiile constituţionale. Nu vreau să cred, chiar dacă am o părere foarte proastă despre domnul Băsescu, nu vreau să cred că va încălca Constituţia, care spune foarte clar că în 45 de zile trebuie să numească. Nu o să ne jucăm cu şapte propuneri pe care le plimbăm între Palatul Victoria şi Cotroceni. Eu cred că aici deja nu mai e joc politic, aici e o chestiune serioasă. Noul ministru practic de luni trebuie să preia problema CFR Marfă, trebuie să preia POS de Transporturi (...)", a spus Ponta.

Premierul a precizat că USL va veni cu altă propunere în termenul de 45 de zile.

Întrebat dacă se aşteaptă ca Băsescu să respingă motivat noua nominalizare şi dacă nu crede că era mai bine să fie lăsată candidatura lui Silaghi, pentru ca Băsescu să o respingă în prima instanţă, astfel încât să fie obligat să o accepte pe a doua, Ponta a răspuns: "Astea sunt jocuri politice. Mă aştept la orice de la preşedinte, să facă orice joc, oricât de jos. Noi trebuie să ne comportăm serios şi responsabil. Poziţia domnului Silaghi, care a spus foarte clar că nu doreşte în continuare să fie nominalizat, era normală şi asta e o poziţie serioasă".

×
Subiecte în articol: ponta silaghi transporturi basescu