x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Viziunea lui MRU: recâştigarea puterii, în doi paşi tactici şi unul strategic

Viziunea lui MRU: recâştigarea puterii, în doi paşi tactici şi unul strategic

17 Aug 2013   •   17:49
Viziunea lui MRU: recâştigarea puterii, în doi paşi tactici şi unul strategic
Sursa foto: Cornel Putan/Intact Images

Mihai Răzvan Ungureanu a fost întrebat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, cum comentează declaraţiile de la Baia Mare ale liderilor PDL Vasile Blaga şi Elena Udrea, privind deschiderea PDL către alte formaţiuni de dreapta, liderul Partidului Forţa Civică spunând că singurul viitor al dreptei este "un mare partid centru-drepta, care să fie suficient de flexibil şi de modern pentru a adăposti toate orientările doctrinare" - transmite Mediafax.

"Apropos de declaraţia domnului preşedinte Blaga, mă bucur că spune lucrul acesta şi că vocea noastră nu a sunat în van. Cred că singura soluţie ca viaţa politică în România să se reechilibreze este un 2014 victorios. Cred că singura soluţie prin care dreapta să poată veni la putere, în aşa fel încât să ofere cu altă generaţie de oameni puternici o viziune de construcţie a României, este cu un 2014 victorios pentru 2016. Şi da, cred că singurul viitor al dreptei, ca să depăşim ipocrizia, este un mare partid centru-drepta, care să fie suficient de flexibil şi de modern pentru a adăposti toate orientările doctrinare. Între ele sunt deosebiri de nuanţă şi au loc într-o singură structură politică", a spus Mihai Răzvan Ungureanu.

Întrebat când ar trebui să se facă această construcţie, el a amintit că Forţa Civică a propus în martie un plan de unificare a dreptei, în doi paşi tactici şi unul strategic.

"Primul pas tactic - listă comună la europarlamentare, al doilea pas tactic - candidat comun unic la prezidenţiale, iar pasul strategic - o federare a partidelor de centru-dreapta în orizontul lui 2016 să poată participa împreună la locale şi generale. Acest program a fost agreat cu Partidul Popular European. Cei doi paşi tactici înseamnă colaborare pe aceste proiecte punctuale, deci nu înseamnă nici neapărat alianţă alta decât electorală, nu înseamnă nicidecum fuziune. O alianţă politică încearcă să rezolve mai multe probleme în acelaşi timp, o electorală doar una singură. Şi am gândit în felul acesta pentru a preîntâmpina sensibilităţi. Mai faci câţiva paşi împreună până în 2016, când lucrurile pot fi altfel văzute, se ştie cât pot unii, cât pot alţii", a spus Mihai Răzvan Ungureanu.

El a mai spus că în 2014 nu va exista un partid de dreapta unic.

"Ce cred că e posibil? În 2014 nu o să avem un partid unic, dar putem şi minimul dezirabil, putem găsi o formulă pentru a susţine un singur candidat (la prezidenţiale -n.r.), ceea ce înseamnă toate forţele şi toate resursele pentru un singur proiect. Când avem fiecare câte un proiect, risipa de resurse e mare. Fiecare partid consumă bani, practic, pentru acelaşi obiectiv, ceea ce nu este normal. Se plânge PSD că nu are bani, darămite noi. Asta văd că se poate întâmpla, o alianţă electorală, dar eu propun alianţă electorală şi pentru listă comună la europarlamentare. În cazul în care se ajunge la listă comună la europarlamentare, dreapta, ceea ce înseamnă FC, PNŢCD, PDL şi eventual Mişcarea Populară (după ce depăşeşte etapa de la tribunal), putem, colaborând, să scoatem o listă de 10 până la 12, la PE. Nu va fi 15, succesul din 2009, dar nu va fi un eşec. În condiţiile în care mergem separat, noi, prin muncă, pe seama Alianţei DA putem să scoatem trei, PDL va putea să scoată, nu ştiu, cinci - şase, şapte, în cel mai bun caz, şi ceilalţi unul. Dacă facem suma aritmetic, nu ieşim la potenţialul unei liste susţinută de toţi. Aceeaşi logică şi pentru candidatura la prezidenţiale", a declarat liderul Forţei Civice.

Senatorul a adăugat că partidul său este pregătit pentru o astfel de alianţă electorală.

"Noi suntem pregătiţi pentru alianţa electorală. De altfel, Alianţa DA are complement alianţă electorală, iar această alianţă de care vă vorbesc e pe cale de a se lărgi. Noi nu am aşteptat nici să avem răspunsuri dintr-o parte şi din alta, ne-am văzut în continuare de treabă. Vă garantez că până la jumătatea acestei toamne, Alianţa DA va concentra maximum de partide politice de talie mică din România de centru-dreapta. Nu ne oprim. Aş vrea să se înţeleagă că nu sunt singurul care gândeşte aşa. Sunt vreo 15.000. Când ne-am pus în gând să facem ceva, chiar facem. (...) Marea provocare pentru partidele politice din centru-dreapta este să treacă de filosofia supravieţuirii şi să privească în viitor. Nu e simplu, pentru că unii nu se simt bine, dacă nu sunt doar supravieţuitori. Stau acolo închişi în casă", a declarat Mihai Răzvan Ungureanu.

Mihai Răzvan Ungureanu a participat, sâmbătă, la Beclean, la sfinţirea Bisericii ortodoxe "Sfântul Andrei", oficiată de mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuţ, şi de PS Timotei al Spaniei şi Portugaliei.

×