Protocolul pentru tratarea COVID, criticat de medici
Ultimul protocol de tratament al infecției cu SARS-CoV-2, actualizat de autoritățile din România la finalul săptămânii trecute, este caracterizat prin contradicții, ignoranță și lipsă de profesionalism, susține profesor dr. Cristian Băicuș, unul dintre medicii care au cerut încă din luna octombrie eliminarea de urgență a două dintre medicamentele cuprinse în schemele de tratament, Plaquenil (hidroxiclorochina) și Kaletra (lopinavir – ritonavir), care și-au dovedit ineficiența.
În primul rând, autorii protocolului au pus „de-a valma” propria experiență clinică cu diferite tipuri de studii, deși nu toate pot fi luate în calcul la întocmirea unor ghiduri de tratament. „Nu toate studiile au aceeași valoare, și acest lucru fundamental, pe care eu încerc să îi învăț pe studenții de anul IV la Metodologia Cercetării Științifice, nu este cunoscut de autorii protocolului. (...) Din acest motiv vorbesc încă despre «contradicții», referindu-se la hidroxiclorochină, când este clar că aceasta nu are efect. Această ignoranță în ceea ce privește validitatea studiilor și ierarhia dovezii este condamnabilă la orice medic, cu atât mai mult la unii care se apucă să scrie protocoale/ghiduri”, scrie profesorul Băicuș, pe site-ul său.
Multe contradicții
Protocolul este plin de contradicții, mai spune medicul. Prof. Băicuș dă exemplul medicamentului Kaletra, care „nu trebuie recomandat pentru că nu a fost dovedită nicio eficiență”. Însă noul protocol nu elimină total acest medicament ineficient, ci precizează că poate fi dat anumitor categorii de pacienți „în mod excepțional”. „ De ce să dai, în mod excepțional sau nu, ceva care nu are efect, dar are, cum autorii recunosc, profil de siguranță redus”, se întreabă medicul.
O altă contradicție din protocol se referă la momentul administrării medicamentul antiviral. Ghidul recomandă antiviral abia în
zilele 7-10 ale bolii, deși tot ghidul arată că antiviralele sunt cu atât mai eficiente cu cât sunt administrate mai repede. „Păi dacă sunt eficiente în primele zile, cum să te duci până în zilele 7-10, când pacientul sau e intubat, sau e vindecat, și nu mai este în faza virală a bolii?”, arată medicul de la Spitalul Colentina din Capitală.
Deși vreme de 9 luni, majoritatea pacienților cu virusul SARS-CoV-2 au fost tratați și cu antibiotic, noul ghid precizează clar că antibioticele nu se utilizează în tratamentul COVID-19.

Ştiri din .ro
Echipa de experţi OMS care a anchetat la Wuhan nu va da publicităţii concluzii provizorii
Accident cu trei victime, între care un copil de 5 ani, pe DN 2A
CFR SA investeşte 22,1 de milioane de lei pentru reparaţii la patru obiective feroviare
Incendiu la o şcoală din Bistrița-Năsăud
China se înarmează. Crește bugetul alocat apărării
UPDATE Economia SUA își revine foarte lent. Ce spune șeful Rezervei Federale
Austriecii de la Porr vor construi Lotul 4, din tronsonul de autostradă Bucureşti – Sibiu
Se întrerupe curentul electric în mai multe zone din judeţele Ilfov şi Giurgiu
Cum va fi vremea în următoarea lună. Ce temperaturi anunță ANM
Zece morţi, în urma prăbuşirii unui elicopter militar în Turcia
Consiliul de Administrație de la Metrorex, demis de ministrul Transporturilor
Cluj: Un bărbat a murit după ce a căzut de pe acoperișul unui hotel
208.000 de doze de vaccin AstraZeneca ajung în țară, în noaptea de joi spre vineri
Pfizer se mută în România!
