x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Alerta in Bucegi! Tanar, inghitit de avalansa pe Valea Costilei

Alerta in Bucegi! Tanar, inghitit de avalansa pe Valea Costilei

14 Ian 2018   •   16:35
Alerta in Bucegi! Tanar, inghitit de avalansa pe Valea Costilei

Tânărul înghiţit de avalanşa produsă ieri în Munţii Bucegi se numeşte Daniel Rusu şi are 30 de ani.

 

Pasionat de alpinism, Daniel Rusu mai avea puţin şi ajungea pe Platou, când a alunecat şi a căzut în gol mai bine de 500 de metri, pe Valea Coştilei, declanşând chiar el căderea masivă de zăpadă.

Operaţiunea de căutare a tânărului a fost întreruptă sambata seara, după cinci ore de căutări fără rezultat şi în condiţile în care exista posibilitatea producerii unei noi avalanşe în aceeaşi zonă. Salvamontiştii au ajuns până în zona unde se află bărbatul, au sondat în stratul gros de zăpadă, însă fără a da de urma turistului.

Cautarile au fost reluate duminica, acţiunea fiind una dificilă, întrucât pe munte este ceaţă, ninge şi există riscul de producere a unor noi avalanşe.

Salvamontiştii spun că este imposibil ca bărbatul să fi supravieţuit, în condiţiile în care valul de zăpadă care a venit peste el l-a dus într-o vale adâncă de peste 500 de metri.

La locul unde s-a oprit valul de zăpadă au fost găsite rucsacul şi casca pe care turistul pe purta. Casca pe care o avea pe cap era spartă.

În momentul la care s-a produs avalanşa, tânărul era însoţit de alţi patru turişti - doi au fost conduşi la refugiul Salvamont, iar ceilalţi doi au participat la operaţiunile de căutare, alături de salvamontişti.

OBSERVATOR

×
Subiecte în articol: Bucegi avalansa tanar