x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Vremea se încălzește până în 10 iunie, iar apoi va avea o tentință de scădere ușoară

Vremea se încălzește până în 10 iunie, iar apoi va avea o tentință de scădere ușoară

de Redacția Jurnalul    |    03 Iun 2024   •   13:15
Vremea se încălzește până în 10 iunie, iar apoi va avea o tentință de scădere ușoară
Sursa foto: Hepta

Vremea se încălzește în toată țara până în 10 iunie, iar apoi va avea, în unele zone, o tentință de scădere ușoară, se arată în prognoza pentru următoarele două săptămâni, publicată luni de ANM.

Banat

Valorile termice, cu mici oscilații în primele zile din interval, vor fi în creștere treptată până în jurul datei de 10 iunie și vor caracteriza o vreme călduroasă, apoi vor avea o tendință ușoară de scădere, însă va fi în continuare mai cald decât în mod obișnuit pentru jumătatea lunii iunie. Astfel, media regională a temperaturilor maxime va fi de 26 de grade la începutul intervalului și va atinge valori de 33...34 de grade la începutul săptămânii a doua de prognoză, urmând să scadă spre valori de 29...30 de grade la sfârșitul perioadei de anticipație. Media temperaturilor minime se va situa între 14 și 18 grade, cu cele mai mari valori în nopțile din 10 – 12 iunie.

Gradul de instabilitate atmosferică va fi accentuat la începutul primei săptămâni de prognoză și mai ales după data de 11 iunie.

Crișana

Temperatura aerului, cu mici variații la începutul primei săptămâni de prognoză, va fi în creștere treptată până în jurul datei de 10 iunie, astfel încât vremea va fi călduroasă, apoi va avea o tendință ușoară de scădere, dar se va menține mai cald decât în mod normal pentru jumătatea lunii iunie. Valorile termice diurne vor avea medii de la 24 de grade în primele zile din interval, până la 32...33 de grade la începutul săptămânii a doua de prognoză, iar ulterior vor scădea spre 28 de grade la sfârșitul perioadei de anticipație. Temperaturie minime, mediate regional, se vor situa între 12 și 17 grade, cu cele mai mari valori în nopțile din 10 – 11 iunie.

Gradul de instabilitate atmosferică va fi accentuat în primele zile din interval și cu precădere după data de 11 iunie.

Transilvania

Valorile termice, cu mici oscilații în primele zile din interval, vor fi în creștere treptată până în jurul datei de 10 iunie, caracterizând astfel o vreme călduroasă, apoi vor avea o tendință ușoară de scădere, însă va fi în continuare mai cald decât în mod obișnuit pentru jumătatea lunii iunie. Astfel, media regională a temperaturilor maxime va fi de 25...26 de grade la începutul intervalului și va atinge valori în jurul a 31 de grade la începutul săptămânii a doua de prognoză, urmând să scadă spre valori de 27...28 de grade la sfârșitul perioadei de anticipație. Media temperaturilor minime se va situa în general între 12 și 16 grade, cu cele mai mari valori în nopțile din 10 – 12 iunie.

Gradul de instabilitate atmosferică va fi accentuat la începutul primei săptămâni de prognoză și îndeosebi după data de 11 iunie.

Maramureș

Temperatura aerului, cu mici variații la începutul primei săptămâni de prognoză, va fi în creștere treptată până în jurul datei de 10 iunie, astfel încât vremea va fi călduroasă, apoi va avea o tendință ușoară de scădere, dar se va menține mai cald decât în mod normal pentru jumătatea lunii iunie. Valorile termice diurne vor avea medii de la 24...26 de grade în primele zile din interval, până la 30...31 de grade la începutul săptămânii a doua de prognoză, iar ulterior vor scădea spre 27 de grade la sfârșitul perioadei de anticipație. Temperaturile minime, mediate regional, se vor situa în general între 13 și 16 grade, cu cele mai mari valori în nopțile din 10 – 11 iunie.

Manifestări specifice instabilității atmosferice vor fi la începutul primei săptămâni de prognoză și îndeosebi după data de 9 iunie.

Moldova

În cea mai mare parte a intervalului vremea va fi călduroasă, cu mici alternanțe termice de la o zi la alta. Astfel, temperaturile maxime, mediate regional, se vor situa între 28 și 34 de grade, cu cele mai ridicate valori în jurul datei de 10 iunie, iar cele minime vor fi cuprinse între 14 și 18 grade.

Manifestări specifice instabilității atmosferice vor fi la începutul primei săptămâni de prognoză și îndeosebi după data de 12 iunie.

Dobrogea

Pe parcursul celor două săptămâni de prognoză vor fi ușoare alternanțe termice, mai ales în primele zile, astfel că vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte din intervalul de anticipație. Media valorile termice diurne se va situa între 28 și 32 de grade (cu cele mai ridicate valori în perioada 10 – 13 iunie), iar a celor nocturne va fi de 18...20 de grade.

Manifestări specifice instabilității atmosferice vor fi mai ales în intervalul 3 – 5 iunie și cu precădere după data de 13 iunie.

Muntenia

În cea mai mare parte a intervalului vremea va fi călduroasă, cu mici alternanțe termice de la o zi la alta. Astfel, temperaturile maxime, mediate regional, se vor situa între 30 și 36 de grade, cu cele mai ridicate valori în intervalul 10 – 11 iunie, iar cele minime vor fi cuprinse între 15 și 18 grade.

Gradul de instabilitate atmosferică va fi accentuat la începutul primei săptămâni de prognoză și îndeosebi după data de 12 iunie.

Oltenia

Până în jurul datei de 10 iunie temperatura aerului va fi în creștere, apoi va scădea ușor, astfel că pe parcursul celor două săptămâni de prognoză vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte din intervalul de anticipație. Media valorilor termice diurne se va situa între 28 și 35 de grade (cu cele mai ridicate valori în perioada 10 – 11 iunie), iar a celor nocturne va fi cuprinsă între 14 și 18 grade.

Gradul de instabilitate atmosferică va fi accentuat la începutul primei săptămâni de prognoză și în special după data de 12 iunie.

La munte

În cea mai mare parte a intervalului vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit în această perioadă, cu mici alternanțe termice de la o zi la alta. Astfel, temperaturile maxime, mediate pe întreagă zonă montană, se vor situa între 16 și 22 de grade, cu cele mai ridicate valori în jurul datei de 10 iunie, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 și 14 grade.

Instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta pe arii mai extinse în primele zile și îndeosebi după data de 11 iunie.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: vreme calda temperatura