Dan Voiculescu, prima reacţie după condamnarea sa în dosarul “Telepatia”:”Voi continua lupta împotriva lui Băsescu Traian”
Mircea Badea, protest inedit în faţa sediului confiscat al Antenei 3. Ce le-a transmis românilor realizatorul TV
Mădălin Voicu: Pe Băsescu şi Kovesi îi bănuiesc de un comportament cu amprente viscerale vecine cu abuzul
Mircea Diaconu, alături de Antena3: Răul să înţeleagă că nu te-a învins. Important e să continuăm să vorbim
Mihai Gâdea, despre sentinţa din "Telepatia": Manifestare scelerată a unui regim care şi-a pierdut complet controlul
Gheorghiţă Mateuţ, despre "Telepatia": Nu pot compara cu un alt proces. Este fără precedent. Am fost împiedicat să-mi exercit profesia de avocat
Dan Voiculescu: Sunt pregătit pentru orice. Când intri într-o bătălie cu şeful statului, care are toate pârghiile, lupta e grea
CAB, nou termen în dosarul "Telepatia". Şedinţa de judecată a fost suspendată, dezbaterile vor fi reluate marţi, începând cu ora 10:00
Avocatul Mateuţ: Cercetarea lui Dan Voiculescu sub control judiciar, un abuz. Dacă instanţa va definitiva măsura, ne vom adresa CEDO