x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Destinații de vacanțe virtuale

Destinații de vacanțe virtuale

de Maria Coman    |    28 Aug 2020   •   10:15
Destinații de vacanțe virtuale

Cum anul 2020 nu pare să fie unul în care să putem călători, planurile noastre se amână pentru cine știe când. Ne rămân cărțile, cu ajutorul cărora putem ajunge oriunde, oricând.

 

1.      Călătorii prin Europa, Bill Bryson În anii ’70, autorul a călătorit prin Europa împreună cu un prieten, iar 20 de ani mai târziu a decis să repete experiența. A plecat cu un rucsac în spate spre cel mai nordic oraș al continentului, Hammerfest, dar a ajuns și la Istanbul. De la oamenii și moravurile locale, la muzee, catedrale, hoteluri sau restaurante, nimic nu a scăpat ochiului său critic. Bryson își păstrează mereu umorul caustic, indiferent dacă povestește despre celebra catedrală din Koln sau despre jaful căruia i-a căzut victimă în Florența sau despre traficul din Paris, canalele Amsterdamului sau cearta privind nota de plata de la un hotel din Danemarca. O călătorie cu trenul care însă te stimulează parcă să faci același lucru, evident, când va fi posibil. Bill Bryson a scris mai multe jurnale de călătorie, toate în același stil atractiv și care ne duce foarte aproape de întâmplările și locurile descrise. O altă carte a sa este Continentul uitat. America micilor Orașe. După ce a petrecut zece ani în Anglia, Bill Bryson vrea să-şi rememoreze copilăria, aşa că pleacă din locul în care s-a născut, Des Moines, Iowa, într-o călătorie prin 38 dintre statele americane, pe care o documentează cu mult umor. Autorul speră să se reîntâlnească cu peisajele idilice ale copilăriei sale, însă găseşte lanuri nesfârşite de porumb, benzinării, moteluri şi localuri care arată peste tot aproape la fel şi sunt populate de oameni care seamănă uimitor de mult unul cu altul. Un jurnal de călătorie despre o lume mai puţin cunoscută, un amestec imprevizibil de kitsch şi frumuseţe, cartea lui Bill Bryson combină descrieri ale vieţii din micile oraşe în care ajunge autorul cu povestiri despre tinereţea lui şi despre America şi americani, toate însoţite de comentariile lui sarcastice inegalabile.

2.      Bazarul pe roți. Cu trenul prin Asia, Paul Edward Theroux Neobișnuita odisee a lui Theroux a devenit o carte clasică a literaturii de călătorie. Plecând din Londra, el ne povestește aventurile voiajului său de 4 luni, în care a străbătut Orientul Mijlociu, subcontinentul indian, Asia de Sud-Est și s-a întors în Europa prin stepa înghețată a Siberiei. Trenurile legendare ale Asiei, precum Orient Expressul sau Transsiberianul, sunt vedetele acestei călătorii spre răsărit și înapoi. Nu lipsesc întâlnirile cu oameni care mai de care mai interesanți și mai diferiți, de la escroci, contrabandiști, spioni la soldați, aristrocrați sau artiști. Scrisă cu foarte mult umor și plină de observații ironice, Bazarul pe roți e o lectură perfectă pentru perioada aceasta în care probabil tuturor ne e dor de locuri și oameni noi.

3.      În Patagonia, Bruce Chatwin „Întotdeauna mi-am dorit să merg acolo”, spunea Bruce Chatwin în 1972, văzând o hartă a Patagoniei. Doi ani mai târziu ajungea în această regiune a Americii de Sud, unde avea să rămână timp de câteva luni. În urma acestei aventuri s-a născut povestea care avea să-l consacre ca autor de cărți de călătorie. Plină de descrieri fascinante, de fragmente remarcabile de istorie și de întâmplări de neuitat, cartea a devenit un bestseller încă de la prima ei apariției, în 1977. Bruce Chatwin ne duce în locuri necunoscute, greu accesibile și acum, pe urmele unor legende vechi, ale descendenților imigranților galezi sau ale cabanei construite de Butch Cassidy.

4.    Autobiografia lui Charles Darwin Amintirile lui Charles Darwin, scrise pentru „copiii şi nepoţii mei”, deschid o perspectivă revelatoare asupra vieţii şi gândirii unui savant care a revoluţionat nu doar studiul naturii, ci şi felul în care ne vedem pe noi înşine. Această versiune completă a Autobiografiei restituie pasajele – considerate prea radicale – cenzurate de familie la momentul primei publicări. Darwin îşi zugrăveşte devenirea pe fundalul unui tablou mai amplu al vieţii intelectuale victoriene, alternând expuneri esenţiale, precum aceea despre credinţa religioasă, cu relatări anecdotice. Autobiografia este întregită în acest volum cu o selecţie reprezentativă din jurnalul ţinut de Darwin în timpul călătoriei sale în jurul lumii la bordul vasului Beagle (1831–1836). Dacă înaintea acestei expediţii, tânărul absolvent al Universităţii Cambridge cocheta cu ideea de a deveni preot de ţară, periplul de cinci ani prin nenumărate ţinuturi l-a făcut să pună la îndoială multe dintre credinţele acceptate despre om şi Pământ şi l-a condus, în cele din urmă, la elaborarea celebrei sale teorii a evoluţiei prin selecţie naturală. Relatările lui Darwin despre băştinaşii din Ţara de Foc, despre marele cutremur produs pe teritoriul chilian în 1835 sau despre speciile observate în arhipelagul Galápagos constituie nu doar un document unic în istoria ştiinţei, ci şi un fascinant jurnal de călătorie. Sentimentul dominant care răzbate atât din Autobiografie, cât şi din Călătorie este cel al uimirii în faţa lumii naturale şi al entuziasmului nemărginit pentru descoperirea ştiinţifică. De peste un secol şi jumătate, figura lui Darwin este caricaturizată în necunoştinţă de cauză, iar ideile sale sunt supuse unor nesfârşite răstălmăciri. Mărturiile fundamentale reunite în acest volum, însoţite de numeroase ilustraţii, îi prilejuiesc cititorului un contact direct şi nemistificat cu savantul, gânditorul şi omul Charles Darwin.

×