x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Proprietarul si rau-platnicii

Proprietarul si rau-platnicii

de Melania Floarea    |    21 Sep 2006   •   00:00
Proprietarul si rau-platnicii

CE SPUNE LEGEA
Evacuarea, actiunea in instanta si timpul de executare
CE SPUNE LEGEA
Evacuarea, actiunea in instanta si timpul de executare

Dl Marinescu din Sinaia a inchiriat (prin intermediul unei agentii imobiliare) un apartament proprietate personala unei familii compuse din mama, tata si un copil minor - sau cel putin asa i s-a prezentat situatia la sediul agentiei imobiliare in momentul semnarii contractului cu chiriasii.
Dl Marinescu, proprietarul apartamentului din Sinaia ne-a scris ca problemele s-au ivit in momentul in care, in apartamentul de doua camere inchiriat au aparut nu trei persoane (cate se prezentasera la agentia imobiliara), ci sase, adica si cel de-al doilea copil minor al familiei, precum si doi bunici. Faptul ca in bloc a aparut o familie atat de numeroasa a declansat un conflict intre vecini si proprietari. Cum se poate actiona impotriva agentiei imobiliare? Cine si cum trebuie sa indrepte aceasta situatie? Sunt tot atatea intrebari adresate noua de dl Marinescu.
Domnia sa se mai confrunta in ultima perioada si cu alta situatie suparatoare legata de chiriasi, pentru rezolvarea careia, de asemenea, ne cere sfatul: de mai bine de doua luni acestia nu au platit nici chiria datorata si nici macar intretinerea datorata.

Situatia este destul de neplacuta pentru cititorul nostru: agentia imobiliara nu are obligatia de a verifica situatia reala a chiriasilor ci numai de a-i gasi, primind in schimbul acestui serviciu un comision.
Contractul pe care dl Marinescu l-a semnat cu reprezentantul agentiei imobiliare implicate in tranzactie nu a fost in mod cert contract de inchiriere ci unul de agentie, adica de prestari servicii specifice, prin care agentia se angaja sa identifice in favoarea proprietarilor un chirias in schimbul unui comision.

LIPSA DE DILIGENTA DIN PARTEA PROPRIETARULUI

Contractul de inchiriere trebuia incheiat (si depus) la administratia financiara intre proprietari si chiriasi, iar in cadrul acestui contract se putea mentiona numarul maxim de persoane care vor locui in apartamentul respectiv.
Incheierea in scris a unui astfel de contract l-ar fi ajutat pe cititorul nostru si prin aceea ca in mod cert conventia dintre parti ar fi continut clauze referitoare la posibilitatea rezilierii unilaterale, cu un preaviz adresat chiriasilor in caz de neplata la timp a chiriei datorate.
In situatia de fata, repet, agentia imobiliara nu era datoare sa verifice cate persoane vor locui in apartamentul respectiv, aceasta verificare fiind datoria unui proprietar diligent. Cu toate acestea, simplul fapt ca familia este mai numeroasa decat si-a imaginat proprietarul nu ar trebui sa constituie o problema nici pentru acesta si nici pentru vecini.

PROMOVAREA IN INSTANTA

Faptul ca acesti chiriasi nu achita nici chiria si nici intretinerea este insa intr-adevar o problema pe care dl. Marinescu o poate rezolva ori pe cale amiabila, ori prin promovarea in instanta a unei actiuni de evacuare. Evacuarea propriu-zisa se realizeaza insa destul de greu, mai ales ca in cazul de fata avem de-a face cu o familie numeroasa care va face orice sa ramana in spatiu. Neplacut pentru proprietar va fi si litigiul in sine, deoarece acesta se va intinde pe o perioada lunga de timp si ii va consuma timp, bani si rabdare.
Daca va castiga procesul (asa cum este si firesc) proprietarul probabil ca va fi nevoit, cum se intampla in majoritatea cazurilor similare, sa mai faca un gen de demers pentru evacuarea propriu-zisa a chiriasilor: inceperea unui dosar de executare silita prin care evacuarea sa fie realizata cu ajutorul executorului judecatoresc, la nevoie dublat de un agent de politie.

CINE PLATESTE?

Din pacate toate aceste cheltuieli suportate de proprietar, cu litigiul propriu-zis, cu avocat, executor judecatoresc, sunt, daca nu greu, chiar imposibil de recuperat ulterior de la chiriasi, asa ca atentie la urmatoarele aspecte: verificati persoana careia ii inchiriati imobilul dvs., pe ce perioada de timp semnati contractul, ce garantii financiare solicitati a fi platite in avans tocmai pentru a putea acoperi cu acestea eventuale neplati sau degradari aduse imobilului - sume care vor fi foarte dificil de recuperat mai tarziu.

ATENTIE
Contractul pe care dl Marinescu l-a semnat cu reprezentantul agentiei imobiliare implicate in tranzactie nu a fost in mod cert contract de inchiriere ci unul de agentie, adica de prestari servicii specifice, prin care agentia se angaja sa identifice in favoarea proprietarilor un chirias in schimbul unui comision

×