Marin, vrăjitorul culinar

A fost odată un vrăjitor. Dar nu unul oarecare, ci unul deosebit. Toţi ceilalţi vrăjitori, calificaţi în domenii obişnuite, adică dispariţii de persoane şi obiecte, influenţe nefaste asupra oamenilor şi animalelor, îl luau în rîs pe vrăjitorul nostru.

A fost odată un vrăjitor. Dar nu unul oarecare, ci unul deosebit. Toţi ceilalţi vrăjitori, calificaţi în domenii obişnuite, adică dispariţii de persoane şi obiecte, influenţe nefaste asupra oamenilor şi animalelor, îl luau în rîs pe vrăjitorul nostru. Marin, nu Merlin, era calificat în vrăjitorii culinare. Ei bine, da! Era un vrăjitor căruia îi plăcea să gătească! Dar nu oricum. El sărea în ajutorul tuturor bucătarilor, al celor care făceau ceva de mîncare şi care, din cauze diferite, greşeau reţeta sau adormeau de oboseală şi li se ardea preparatul. Acest vrăjitor, datorită slăbiciunii pe care o avea faţă de persoanele care nu aveau experienţă şi inspiraţie, le venea în ajutor.

Într-o noapte, o femeie obosită după o zi de muncă dorea să prepare ceva deosebit pentru familia ei. Din ce a găsit în frigider, adică trei kilograme de vinete, un kilogram de ardei capia şi tot atît ardei verde, ceapă şi roşii la fel, precum şi patru morcovi mari, ea dorea să pregătească ceva! “Din vinete coapte fac o salată, numai că-i puţină şi îmi va rămîne ceapă. Ardeii îi voi coace, voi face salată, dar... aşa simpli... roşiile sînt doar de o salată! Morcovii... doar n-o să-i roadem!”, gîndea femeia cu năduf că nu ştia ce să facă. Şi, tot socotind aşa, o prinse un somn adînc şi nici că mai reuşi să se trezească.

O mînă de ajutor

Numai că, vezi, vrăjitorul nostru, Marin, imediat a prins firul încîlcit al necazului femeii şi s-a hotărît să o ajute. A pus la copt vinetele, apoi ardeii capia şi pe cei graşi. Între timp, a tăiat fideluţă ceapa. A curăţat morcovii, i-a dat pe răzătoarea cea mare şi i-a călit împreună cu ceapa, într-un pahar de ulei, din cei 500 ml. Roşiile le-a descojit şi le-a pus, cu un sfert de pahar de apă, să se fiarbă la foc mititel, ca să nu se prindă de fundul vasului, dar să scadă puţin. Pe măsură ce vinetele se coceau, el le curăţa şi le punea la scurs, adăuga pe tabla încinsă ardeii unul cîte unul, după cum încăpeau, apoi, cînd erau gata copţi, îi punea într-un vas, îi presăra cu sare grunjoasă şi îi acoperea cu un capac, aşa, doar ca să-i năduşească şi să-i facă să-şi lepede mai uşor cojile. După ce roşiile au mai scăzut, vrăjitorul Marin le-a trecut printr-o sită ca să le scoată carnea uşor acrişoară şi să rămînă de aruncat sîmburii. Toate vinetele au fost coapte şi puse la scurs. Ardeii toţi au fost copţi şi curăţaţi de cotoare şi seminţe.

Vrăjitorul a pus la muncă maşina de tocat. A început cu ceapa şi morcovul, care se răciseră şi care erau pline de uleiul în care se înăbuşiseră, ungînd bine maşina, ca să nu scîrţîie şi să o trezească, Doamne fereşte!, pe biata femeie. A dat prin maşină ardeii şi vinetele, a spălat bine maşina, a şters-o şi a aşezat-o la locul ei. A pus la fiert, la foc potrivit, compoziţia obţinută, a adăugat pasta de roşii, restul de ulei, o linguriţă de sare şi puţin  piper măcinat. Marin a amestecat, din cînd în cînd, în timp ce îngîna încetişor, pe nas, o melodie romantică pe care-o transmitea radioul pe care femeia îl uitase deschis.

Ultimii paşi

Nimic nu-l fericea mai mult pe vrăjitorul Marin ca momentele acestea. Nu-i mai păsa de glumele proaste ale celorlalţi confraţi ai săi şi sufletul lui era plin de mulţumire. Acum, compoziţia, după ce fiersese cam 30 de minute, a fost băgată la cuptor, la foc potrivit, ca să mai scadă şi Marin i-a mai adăugat două frunze de dafin, ca să-i dea un parfum deosebit. A mai stat cam o oră la scăzut şi, gata!, Marin a scos cratiţa din cuptor şi a lăsat compoziţia la răcit, atît cît să poată fi pusă în borcane. Între timp, a spălat trei borcane de 800 de grame şi unul de 400 de grame, le-a şters bine, apoi a turnat compoziţia în ele, le-a pus capacele şi le-a lăsat pe masă. Marin s-a făcut nevăzut.

Mare minune

Zorii mijeau şi femeia, care adormise cu capul pe masa din bucătărie, s-a trezit speriată. Ridicîndu-se amorţită, văzu uimită borcanele pe masă. Nu-i venea să creadă! “Cum?, cine?, de unde apăruseră?”, se întreba ea nedumerită. Întinse mîna, crezînd că-i un vis şi apucă un borcan, pe cel mai mic. Era real, îl simţea în mînă. Îi desfăcu capacul şi mirosi. Uimire: era zacuscă! Se duse la frigider şi văzu că lipsesc vinetele, ardeii şi roşiile. Oare cine le-a pregătit? Cuptorul era cald încă! Luă o furculiţă şi gustă puţin din zacuscă! Da, era reală! Oh! Şi ce gust minunat! Doamne, mulţumesc celui care m-a ajutat şi a făcut o aşa de minunată zacuscă! O vrăjitorie!, mai zise femeia încetişor să nu-şi trezească familia.

În acest timp, vrăjitorul Marin, măgulit de recunoştinţa femeii, plecă la casa lui, fericit că vrăjile lui aduc numai bucurii.