x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Fashion Dolce & Gabbana

Dolce & Gabbana

de Catalin Budescu    |    26 Noi 2005   •   00:00
Dolce & Gabbana

Celebra casa de lux italiana, independenta Dolce & Gabbana, s-a alaturat elitei din lumea marcilor de lux, realizand venituri anuale de peste un miliard de euro.

Compania italiana a declarat ca veniturile primului trimestru al anului au depasit cu 21% rezultatele anului precedent, situandu-se la valoarea de circa 1,05 miliarde de dolari. In acest moment exista in intreaga lume doar 10-15 case de lux care raporteaza asemenea rezultate, fiind incluse aici si marile grupuri precum LVMH, Richemont si Gucci Group. In cazul acestor conglomerate, doar doua din marcile detinute in portofoliu au obtinut rezultate exceptionale: Louis Vuitton - in cazul grupului LVMH, care realizeaza venituri anuale de peste un miliard de euro, si Gucci in cazul Gucci Group, cu venituri anuale ce depasesc un miliard.

VARIETATEA DE PRODUSE. Cristiana Ruella, noul director responsabil cu afacerile casei Dolce & Gabbana, atribuie acest succes ofertei variate de produse ale casei, precum si unui management fiscal prudent. Accesoriile aduc cele mai mari venituri, in timp ce imbracamintea este supusa tendintelor modei precum si conditiilor economice. "Partea cea mai dificila a fost realizata. Este foarte usor sa transferi creativitatea si originalitatea hainelor catre accesorii decat invers. Astfel, profiturile sunt mai mari. Iar perspectivele de crestere sunt importante" a declarat Ruella. Veniturile din pret-Ã -porter pentru femei si barbati au reprezentat 47% din veniturile companiei inregistrand o crestere de circa 14%, iar produsele si accesoriile din piele au reprezentat un procent de 9%. Pe total, marca Dolce & Gabbana a reprezentat si contribuit cu 58% din venituri.

FARA LICENTE. Dolce & Gabbana isi propune ca pe viitor sa produca linia D&G in interior, fara a mai apela la licente, respectiv compania producatoare de bunuri de lux Ittiere. Compania isi doreste, in acelasi timp, extinderea operatiunilor pe piata chineza. Pentru urmatorul an fiscal, D&G preconizeaza o crestere "prudenta" de 15%. Casa Dolce & Gabbana a inceput sa publice rezultatele financiare in urma cu patru ani, in ciuda faptului ca, fiind o companie privata, nu este obligata sa faca acest lucru. Astfel au inceput si speculatii privind intentia Dolce & Gabbana de a fi listata la bursa compania.

Dolce si Gabbana au infiintat compania la Milano in anul 1985, transformand-o in toti acesti 20 de ani intr-un adevarat imperiu in valoare de sute de milioane de euro, sinonim al senzualitatii, luxului si, in primul rand, al spiritului italian clasic. Casa este extrem de activa in continuare, lunga lista de celebritati care prefera articolele acestei marci le includ pe celebrele Madonna, Kylie Minogue, Isabella Rossellini sau Victoria Beckham. Compania detine in prezent un numar de circa 73 de magazine proprii in toata lumea.

La acestea se adauga alte cateva sute care au licenta de distributie a produselor marcii Dolce&Gabbana. Pentru perioada urmatoare, grupul si-a anuntat intentia de a patrunde puternic pe pietele din Rusia si China.

20 DE ANI
Domenico Dolce si Stefano Gabbana au sarbatorit de curand 20 de ani de activitate intr-o feerie de alb. Pentru defilarea de moda primavara/vara 2006 a liniei D&G care a marcat a 20-a aniversare a marcii, cei doi creatori au prezentat la Milano o colectie aproape in exclusivitate alba, marcata prin prezenta accentuata a dantelei, broderiei englezesti si a materialelor fluide si transparente, evocand lenjeria intima si estetica senzuala a filmelor din anii ’70. Nu au lipsit nici articolele in denim bleu si alb, combinatii de jeansi mulati cu bluze victoriene brodate.

×
Subiecte în articol: high-life gabbana dolce dolce gabbana