x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Echipa aurie a câștigat ieri battle-ul la Chefi la cuțite. Diseară, se instaurează panica în bucătărie! Concurenții gătesc cu ochelari speciali: ”Era totul în ceață, nu vedeam nimic”

Echipa aurie a câștigat ieri battle-ul la Chefi la cuțite. Diseară, se instaurează panica în bucătărie! Concurenții gătesc cu ochelari speciali: ”Era totul în ceață, nu vedeam nimic”

de Redacția Jurnalul    |    16 Dec 2024   •   15:09
Echipa aurie a câștigat ieri battle-ul la Chefi la cuțite. Diseară, se instaurează panica în bucătărie! Concurenții gătesc cu ochelari speciali: ”Era totul în ceață, nu vedeam nimic”

Victorie pentru echipa condusă de Chef Orlando Zaharia și Chef Alexandru Sautner, în cel de-al patrulea battle, ieri seară, la Chefi la cuțite!

Cei doi jurați s-au bucurat din plin de succesul obținut într-o confruntare grea, marcată de cele două amulete aruncate în joc de Chef Ștefan Popescu și Chef Richard Abou Zaki.

În ediția de ieri seară a show-ului culinar, Chef Popescu a folosit amuleta care i-a dat puterea să aducă în competiție trei concurenți din bootcamp. Astfel, Ghiță Tamaș s-a alăturat echipei verzi conduse de Chef Richard, Paul Alex (Fratele Infinit) a intrat în echipa aurie, în vreme ce George Nweke a fost nominalizat de Chef Popescu pentru a completa echipa sa roșie. Noii concurenți au fost nevoiți să intre rapid în rimul năucitor din bucătăria Chefi la cuțite,
într-un battle în care misiunea echipelor a fost îngreunată de o nouă amuletă aruncată în joc de Chef Richard – juratul a interzis cinci ingrediente echipelor adverse, printre care sarea, uleiul de floarea soarelui și zahărul. Reușind să depășească toate obstacolele, tunicile aurii și-au adjudecat aseară victoria în cel de-al patrulea battle. La finalul probei individuale, Mariana Irașcu, din echipa roșie a lui Chef Ștefan, a părăsit competiția, având farfuria cu cel mai mic punctaj.

Diseară, de la ora 20:30, cele trei tabere vor intra din nou în ringul culinar pentru cea de-a cincea confruntare. Emoțiile vor fi la cote maxime, întrucât de data aceasta, invitații la degustare sunt creatorii de conținut din domeniul gastronomic, food influenceri cu papile gustative experimentate. Iar misiunea va fi cu atât mai dificilă cu cât va fi vorba despre o sesiune de gătit cu totul aparte: se va lucra în bucătărie cu ochelari speciali! ”Era totul în ceață, nu vedeam nimic și am intrat în panică”, a povestit Amme. ”Fiecare lucru de acolo se vedea împărțit în triunghiuri și se învârtea în fața ta. Mi se părea imposibil să gătești așa”, a declarat Ștefan Soare. Cum vor face față echipele numeroaselor provocări din bucătărie și care vor fi verdictele serii telespectatorii vor descoperi în ediția Chefi la cuțite difuzată de Antena 1 și AntenaPLAY diseară, de la 20:30.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: Chefi la cuțite