x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Domniţe şi cavaleri din veacul al XXI-lea

Domniţe şi cavaleri din veacul al XXI-lea

de Dana Andronie    |    21 Iun 2009   •   00:00
Domniţe şi cavaleri din veacul al XXI-lea
Sursa foto: Zoltam Simonyi/Jurnalul Naţional

Asociaţia Culturală Bistriţa Medievală organizează a treia ediţie a Serbărilor Bistriţei medievale, festival menit să redescopere istoria medievală a oraşului.



Bistriţa este unul dintre cele şapte oraşe-cetate săseşti, Siebenburgen. Începând de vineri au fost puse în valoare, prin spectacole, principalele monumente medievale ale oraşului: în prima zi de festival - Turnul Dogarilor, iar sâmbătă şi astăzi - Centrul Istoric, cu pasajele şi clădirile sale medievale.

SĂ CĂNTE TRUBADURII! Tinerii ghizi ai asociaţiei i-au însoţit pe vizitatorii Bisericii Evanghelice, într-o zi de vizitare a acestui monument, aflat în plină reabilitare, iar cavalerii şi domniţele, trubadurii, judele oraşului-cetate şi vechile bresle vor reînvia, dând viaţă Pietonalului din Centrul Istoric. Tema istorică a acestei ediţii a festivalului medieval este Petru Rareş şi Cetatea Bistriţei. Au fost invitaţi să cânte Holloenek (Ungaria), Ordinul Cavalerilor de Mediaş, Ordinul Cavalerilor Lup, Anonimii (Tg-Mureş), formaţiile de muzică şi animaţie medievală Truverii (Bucureşti), Corvinia (Hunedoara), Aeternum (Sibiu), Ridendo şi NOSA ( Bistriţa), dar şi menestrelii veacului al XXI-lea: Călin Pop (Celelalte Cuvinte), Mircea Baniciu şi Vlady Cnejevici. 

Vicepreşedintele Asociaţiei Nosner Land, istoricul de artă Vasile Duda, a creionat profilul singurului turn al breslelor bistriţene, păstrat după distrugerea zidului cetăţii. Turnul Dogarilor este simbolul fortificaţiei medievale din Bistriţa, a cetăţii construite în secolul al XV-lea. În secolul al XIX-lea turnurile edificate de breslele oraşului au fost demolate, dar pe latura sudică a cetăţii a fost păstrat Turnul Dogarilor. Cândva un turn de apărare, el a primit mai multe destinaţii de-a lungul timpului, iar în 1926 şi în 1968 a fost restaurat. În prezent, Turnul Dogarilor găzduieşte colecţia de artă a Primăriei Bistriţa, organizată de Asociaţia Nosner Land, iar la etaj sunt expuse măşti şi păpuşi confecţionate de Alexandru Misiuga.

CE CUPLU! Catharina şi Andreas - acesta este numele celor două păpuşi uriaşe medievale, confecţionate după reprezentarea unei perechi bistriţene, de pe o piatră funerară din Biserica Evanghelică din Bistriţa. "Catharina şi Andreas Amend au fost cetăţeni vrednici  ai oraşului lor. Andreas Amend, un «înţelept bărbat», cum se arăta în cronica vremii, a trăit 72 de ani, fiind timp de 15 ani căpitanul oraşului (cetăţii) şi timp de 27 de ani senator al Bistriţei. Atât el, cât şi soţia sa, Catharina, au murit în anul 1622.

Păpuşile uriaşe medievale Andreas şi Catharina aparţin Asociaţiei Bistriţa Medievală şi au fost realizate cu sprijinul Asociaţiei saşilor bistriţeni stabiliţi în străinătate", ne-a declarat Florin Săsărman - preşedintele Asociaţiei Bistriţa Medievală.

Serbările Bistriţei medievale 2009 sunt organizate în colaborare cu Forumul German Bistriţa şi cu sprijinul Centrului Judeţean pentru Cultură şi a Complexului Muzeal Judeţean Bistriţa-Năsăud, AJOFM şi Asociaţia Nosner Land Bistriţa. Evenimentul este realizat cu sprijinul Primăriei Bistriţa şi a Consiliului Local Bistriţa. Sponsori principali: Holsten, Leoni, Teraplast. Partener artistic: Asociaţia Culturală Româno-Irlandeză.

"Catharina şi Andreas Amend au fost cetăţeni vrednici ai oraşului lor. Andreas Amend, un «înţelept bărbat», cum se arăta în cronica vremii, a trăit 72 de ani, fiind timp de 15 ani căpitanul oraşului (cetăţii) şi timp de 27 de ani senator al Bistriţei. Atât el, cât şi soţia sa, Catharina, au murit în anul 1622"
Florin Săsărman

×
Subiecte în articol: antimonden bistriţa