x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Timp insorit si la munte, si la mare

Timp insorit si la munte, si la mare

16 Iun 2006   •   00:00
Timp insorit si la munte, si la mare
AZI IN TARA

Temperaturi maxime

  • Bacau 17
  • Baia Mare 22
  • Brasov 16
  • Cluj-Napoca 18
  • Constanta 21
  • Craiova 25
  • Galati 23
  • Iasi 18
  • Miercurea Ciuc 16
  • Oradea 24
  • Pitesti 23
  • Sibiu 18
  • Suceava 15
  • Targu Mures 19
  • Timisoara 25
  • COMENTARIUL SPECIALISTULUI

    Reorientarea circulatiei aerului, la nivelul Europei, dinspre vest catre est, va favoriza patrunderea de aer cald, in principal in tarile aflate in jumatatea de sud a continentului. Formatiunile noroase care au persistat in Peninsula Balcanica si in imprejurimile acesteia se vor deplasa catre Europa de rasarit, iar altele care se genereaza deasupra Oceanului Atlantic, patrund si se deplaseaza pe continent, in general pe la nord de Muntii Alpi. In aceste conditii, in zonele cu advectie de aer cald, la cresterea de temperatura va contribui si insolatia, predominand vremea frumoasa. Destul de mult soare si o crestere apreciabila de temperatura va fi, in urmatoarele zile, si in tara noastra, inclusiv pe litoral; si apa marii se va mai incalzi, iar eventualele reprize de ploaie, nu vor fi de durata si cel mai probabil vor cadea spre seara. (meteorolog Romica Jurca)

    BUCURESTI
  • maxima: 28°C
  • minima: 14°C
    Azi:
    Vremea se va incalzi. Cerul va fi variabil, favorabil ploii slabe si descarcarilor electrice. Maxima: 27... 28 de grade, iar minima: 14 grade.

    Maine:
    Cerul va fi temporar noros si vor fi conditii de ploaie de scurta durata. Maxima: 29 de grade, iar minima: 15... 16 grade.

    Poimaine:
    Cerul va fi variabil, cu unele innorari dupa-amiaza si noaptea cand vor fi averse si fulgere. Maxima: 30 de grade, iar minima: 15 grade.
  • MARAMURES
    Azi:
    Vremea se va incalzi usor. Cerul va fi temporar noros si spre seara vor fi averse locale.

    Maine:
    Cerul va fi temporar noros si vor fi averse locale. Maxime: 27°C si minime: 10°C.

    Poimaine:
    Vremea va fi calda. Cerul va fi temporar noros si vor fi averse. Maxime: 27°C si minime: 11°C.

    CRISANA
    Azi:
    Cerul va fi temporar noros si spre seara vor fi averse izolate. Vremea se va incalzi.

    Maine:
    Vremea se va incalzi, cerul va fi temporar noros si vor fi averse locale. Maxime: 29°C si minime: 11°C.

    Poimaine:
    Cerul va fi temporar noros si vor fi averse locale. Maxime: 27°C si minime: 12°C.

    TRANSILVANIA
    Azi:
    Vremea se va incalzi usor. Cerul va fi noros si vor fi averse locale.

    Maine:
    Cerul va fi temporar noros si spre seara va ploua in vest si nord-vest. Maxime: 28°C si minime: 8°C.

    Poimaine:
    Vremea va fi calda. Cerul va fi temporar noros si vor fi averse spre seara. Maxime: 28°C si minime: 10°C.

    BANAT
    Azi:
    Cerul va fi temporar noros si spre seara vor fi averse izolate. Vremea se va incalzi.

    Maine:
    Vremea se va incalzi, cerul va fi variabil, iar spre seara va ploua in averse. Maxime: 32°C si minime: 12°C.

    Poimaine:
    Cerul se va innora spre seara, cand izolat va ploua. Maxime: 31°C si minime: 13°C.

    OLTENIA
    Azi:
    Vremea se va incalzi usor. Cerul va fi variabil, iar vantul va sufla mai tare.

    Maine:
    Cerul va fi variabil, iar vremea va continua sa se incalzeasca usor. Maxime: 32°C si minime: 13°C.

    Poimaine:
    Vremea va fi calda. Cerul va fi temporar noros si vor fi averse spre seara. Maxime: 32°C si minime: 13°C.

    MUNTENIA
    Azi:
    Cerul va fi temporar noros si spre seara vor fi averse la deal. Vremea se va incalzi.

    Maine:
    Vremea se va incalzi si dupa-amiaza va ploua izolat, in averse. Maxime: 32°C si minime: 13°C

    Poimaine:
    Cerul va fi variabil, cu innorari dupa-amiaza si noaptea, cand va ploua izolat. Maxime: 32°C si minime: 13°C.

    DOBROGEA
    Azi:
    Vremea se va incalzi usor. Cerul va fi variabil, iar spre seara vor fi averse izolate.

    Maine:
    Cerul se va innora spre seara, cand va ploua izolat. Vremea se va incalzi. Maxime: 28°C si minime: 14°C.

    Poimaine:
    Cerul va fi temporar noros si vor fi averse, spre seara. Maxime: 30°C si minime: 14°C.

    MOLDOVA
    Azi:
    Cerul va fi noros si ziua va ploua in averse. Vremea se va incalzi.

    Maine:
    Vremea se va incalzi. Cerul va fi variabil, cu innorari spre seara, cand va ploua slab. Maxime: 28°C si minime: 11°C.

    Poimaine:
    Cerul va fi variabil, cu innorari dupa-amiaza si noaptea, cand va ploua izolat. Maxime: 30°C si minime: 12°C.

    PE LITORAL
    Azi:
    Vremea se va incalzi in comparatie cu intervalul precedent. Cerul va prezenta unele innorari, insa conditiile de ploaie vor fi reduse. Vantul va sufla slab pana la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 22 si 25 de grade, iar cele minime intre 14 si 16 grade. Temperatura apei marii se va situa in jurul valorii de 19 grade.

    Maine:
    Vremea va continua sa se incalzeasca fata de ziua anterioara. Cerul va fi variabil, iar vantul va sufla in general moderat. Temperaturile maxime se vor situa intre 23 si 26 de grade, iar cele minime intre 15 si 18 grade. Temperatura apei marii se va situa in jurul valorilor de 17... 18 grade.

    Poimaine:
    Vremea se va mentine calda in comparatie cu intervalul precedent. Cerul va fi variabil, iar vantul va sufla slab pana la moderat. Temperatura maxima va fi de 24... 27 de grade, iar cea minima de 15... 18 grade. Temperatura apei marii se va situa in jurul valorilor de 17... 19 grade.

    LA MUNTE
    Azi:
    Cerul va prezenta innorari si, mai ales in cursul zilei, vor fi averse si descarcari electrice. Cantitatile de apa vor depasi izolat 10... 15 l/ mp si vor fi conditii de grindina. Vantul va prezenta intensificari mai ales pe creste. Temperatura aerului va marca o crestere usoara in comparatie cu intervalul precedent.

    Maine:
    Vremea se va incalzi usor fata de ziua anterioara. Cerul va fi variabil, cu innorari temporare mai ales dupa-amiaza, cand local va ploua in averse si se vor semnala descarcari electrice. Vantul va avea intensificari in zona inalta.

    Poimaine:
    Vremea va fi calda. Cerul va fi variabil, cu unele innorari in Muntii Apuseni si nordul Carpatilor Orientali, unde local va ploua in averse si se vor semnala descarcari electrice. Vantul va sufla slab pana la moderat. Valorile termice vor fi comparabile cu cele din intervalul precedent.

    AZI IN EUROPA

    Ploi in averse


    Cerul va prezenta innorari accentuate si va ploua pe arii relativ extinse in est si local in sud-vestul si centrul continentului. Ploile vor avea mai ales caracter de aversa si vor fi insotite de descarcari electrice si unele intensificari ale vantului. In rest vremea va fi predominant frumoasa, iar ploile izolate dupa-amiaza.

    VREMEA ACUM UN AN
    Averse seara

  • Maxima:
  • 33°C
  • Minima: 10°C
  • In tara: Dupa-amiaza si noaptea au cazut averse de ploaie. In timpul zilei, vremea a continuat sa fie calda, cu cerul variabil in majoritatea regiunilor.
  • In Bucuresti: Vremea a fost calda. Cerul a fost variabil, iar vantul slab. Seara a plouat scurt si au fost descarcari electrice. Temperatura maxima a fost de 31 de grade, iar cea minima de 15 grade.
  • ×