x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă 5 metode prin care putem scăpa de stres

5 metode prin care putem scăpa de stres

de Paul Bardasu    |    26 Iul 2022   •   07:35
5 metode prin care putem scăpa de stres

Potrivit studiilor, 66% dintre români consideră că au o viață stresantă, principala sursa de stres fiind locul de muncă. Sunt afectați în aceeași măsură atât bărbații, cât și femeile.

Cu toții experimentăm stresul în viața de zi cu zi, mai ales atunci când ne simțim supraîncărcați și ne luptăm să facem față cerințelor tot mai complexe. Aceste cereri pot fi legate de finanțe, de locul de muncă, de relații și de alte situații, esențial este că orice lucru care reprezintă o provocare reală sau este perceput ca atare, poate provoca stres.

În opinia psihologei Angela Nuțu, este important să conștientizăm că un eveniment poate fi foarte stresant chiar dacă el nu reprezintă un pericol real pentru noi, atâta vreme cât noi îl percepem ca atare. „Stresul este de fapt o parte importantă a evoluției omenirii, ajutându-i pe strămoșii noștri să supraviețuiască. Eliberarea de adrenalină adusă de un atac iminent din partea unor animale carnivore de dimensiuni mari i-a ajutat, de exemplu, pe strămoșii noștri să se pregătească pentru luptă și fugă, iar acest gen de stres încă ne aduce beneficii și astăzi. Dar lumea modernă a adus cu sine un stres continuu asupra corpului și minții noastre - și există voci care consideră că încă nu suntem pregătiți să facem fața acestei schimbări. Mai mult, contrar opiniei populare, nu orice stres este rău, ci fiecare persoană are propria toleranță la felurile variate de factori de stres. Cheia este să ne știm gradul de toleranță, cunoscându-ne semnalele negative atunci când stresul ne atinge punctele critice”, consideră psihoterapeuta Angela Nuțu.

Tipuri de stres

Specialistul afirmă că stresul acut este unul pe termen scurt, care este adus de evenimente specifice la care trebuie să reacționăm. „Poate fi o forță ajutătoare, motivațională și poate fi palpitantă în doze mici (eustres), dar prea mult din ea este epuizantă și ne face să simțim că nu reușim să facem față provocărilor (distres). Stresul acut poate fi atunci când te dai în trenulețul roller coaster, dai un examen important, eviți un accident de mașină, ceri o mărire de salariu etc.”, explică psihoterapeuta.

De cealaltă parte, stresul cronic este o suferință pe termen lung cauzată de factori de stres repetitivi. „Stresul cronic poate deveni o parte de rutină a vieții, încât cei care suferă sub acțiunea sa nu-l mai observă și îl acceptă ca fiind normal. Factorii de stres cronic pot fi: un loc de muncă epuizant, o viață de familie nefericită, probleme financiare prelungite, dificultăți de adaptare și socializare, efectele stresului cronic etc. Dacă nu intervenim cu diferite metode de alinare sau relaxare, stresul cronic poate duce la dureri de cap, stomac deranjat, dureri în piept, tensiune arterială ridicată, insomnie, anxietate, depresie. Toate acestea cresc riscurile de boli de inimă cu până la 40%, de infarct, cu 25%, iar de atac cardiovascular, cu 50%. De asemenea, poate cauza tensiuni musculare, ca reacție reflexă de a ne proteja corpul împotriva posibilelor dureri și răni”, spune Angela Nuțu.

Cum putem scăpa de stres? 5 metode simple

1. Relaxează-te! Alege întotdeauna un mediu liniștit, sigur, în care pe cât posibil să nu fii deranjat cât durează exercițiul tău de relaxare! Fă-l ori de câte ori simți nevoia să te relaxezi și destresezi.

2. Mișcă-te! Eliberarea de endorfine și concentrarea pe corpul tău te va face să te simți mai bine, exercițiile fizice ajutând sistemul nervos să se relaxeze. În loc să te concentrezi pe gândurile tale, concentrează-te pe corpul tău.

3. Reglează-ți sistemul nervos! Meditația și respirația conștientă sunt modalități rapide de a te calma. Pur și simplu ia o pauză și concentrează-ți atenția pe 60 de respirații de fiecare dată când simți că te sufoci și nu faci față unui moment.

4. Nu te izola! Conexiunea cu oamenii care te fac să te simți bine și în siguranță este una dintre cele mai eficiente modalități de a-ți relaxa sistemul nervos. Suportul familiei și al prietenilor este vital în recuperarea echilibrului.

5. Fă câteva schimbări benefice în viața ta! „Atunci când te lupți cu stresul e foarte posibil să nu mai urmezi cursul firesc al vieții tale. Somnul, apetitul, energia îți vor fi afectate. Este un moment în care trebuie să mărești efortul pentru o viață sănătoasă: orientează-te către o alimentație sănătoasă, apucă-te de un sport nou, relaxează-te înainte de somn”, conchide psihoterapeuta Angela Nuțu.

×
Subiecte în articol: stres