x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Emoție versus luciditate - cum se iau cele mai inspirate decizii

Emoție versus luciditate - cum se iau cele mai inspirate decizii

de Florian Saiu    |    25 Iun 2025   •   06:00
Emoție versus luciditate - cum se iau cele mai inspirate decizii

Știi cum e când ai emoții și nu poți gândi clar? Când acționezi impulsiv și te simți copleșit de trăiri care îți scapă de sub control?

Motivul este că reacțiile noastre emoționale sunt strâns conectate cu diverse rețele neuronale din creier care guvernează diferite procese cognitive și, prin urmare, ne pot influența capacitatea de a percepe și a procesa informații.

„Emoțiile sunt necesare pentru a transmite ce se petrece în noi și în jurul nostru, în starea noastră interioară și în lumea exterioară. Și cu toate că nu putem controla pe deplin emoțiile care apar, adevărul este că avem un grad de control mult mai ridicat asupra lor decât credem, prin intermediul reglării emoționale”, semnala neurocercetătoarea Nicole Vignola, autoarea studiului „Reprogramează-și creierul” (Editura Lifestyle, 2025). Dar să facem loc explicațiilor acestei reputate specialiste: „Mi se pare că am fost învățați ca societate că emoțiile sunt ceva rău și n-ar trebui să le simțim, însă dacă avem emoții, nu înseamnă că suntem prea emotivi. În realitate, emoțiile fac parte din natura umană. Prin urmare, dacă înțelegem ce se întâmplă în creierul nostru când trăim emoții intense și cum să le gestionăm, putem învăța cum să le facem față, în loc să încercăm să le respingem și să ne prefacem că nu există”. Sună plauzibil, nu?

Nu există hotărâre fără emoție

Continuarea: „Unele persoane cred în povestea că sunt foarte sensibile sau că sunt niște epave emoționale care nu-și pot controla trăirile. Mie chiar mi s-a spus că n-ar trebui să-mi folosesc emoțiile atunci când iau decizii, iar cu toate că acest lucru este, într-o oarecare măsură, adevărat - de exemplu, nu e bine să iei decizii impulsive când ești furios - emoțiile constituie o parte vitală a procesului decizional și foarte puține dintre deciziile pe care le luăm nu sunt însoțite de o formă de emoție. Problema este că, atunci când ne simțim copleșiți de emoțiile noastre sau când trăim emoții puternice, acestea tind să ne consume resursele mentale pe care le folosim în mod obișnuit pentru procesele de gândire superioare (rezolvarea de probleme, gândirea creativă și critică). Când suntem năpădiți de emoții, capacitatea creierului nostru de a face raționamente complexe și de a lua decizii poate fi afectată, în funcție de severitatea problemei”.

Distragere

„De asemenea - a completat Nicole Vignola -, emoțiile puternice ne pot distrage atenția de la alte lucruri. Să presupunem că primești de la partenerul tău un mesaj înfricoșător în care-ți spune că vrea să stați de vorbă când te întorci acasă de la lucru. Știi că relația voastră n-a mers prea bine în ultima vreme, așa că încerci să-ți dai seama care e problema. E posibil să trăiești sentimente intense de frică și nesiguranță care îți pot influența restul zilei, făcându-te să interpretezi evenimentele de la locul de muncă într-un mod care concordă cu starea ta emoțională. Poate că șeful te cheamă în biroul lui ca să te laude pentru ce ai făcut, dar nesiguranța pe care o simți distorsionează modul în care abordezi întâlnirea cu el. S-ar putea chiar să ai impresia că șeful tău e sarcastic, nu amabil, sau să te aștepți să-ți întindă o capcană, ceea ce nu se întâmplă”.

Chibzuință

Finalul: „Emoțiile pot avea un impact semnificativ asupra capacității noastre de a gândi cu claritate. Mai mult, ne pot influența amintirile, făcându-ne părtinitori în privința modului în care ne amintim informațiile, ceea ce ne distorsionează percepția evenimentelor”. Așadar, înainte să luați o decizie, trageți aer în piept, așteptați să vă relaxați, apoi alegeți soluția care vi se pare potrivită. Dacă problema nu-i urgentă, amânați decizia până după un pui de somn revitalizant. 

„Emoțiile constituie o parte vitală a procesului decizional și foarte puține dintre deciziile pe care le luăm nu sunt însoțite de o formă de emoție”, Nicole Vignola, neurocercetătoare

„Emoțiile pot avea un impact semnificativ asupra capacității noastre de a gândi cu claritate”, Nicole Vignola

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: emotie luciditate decizii