Fulgii de cocos au devenit ceva firesc alaturi de alte importuri exotice. Dar pe cat de normal ni se pare sa folosim acesti fulgi in retetele noastre obisnuite de dulciuri (fursecurile cu cocos sunt, intr-un top al gospodinelor grabite), pe atat de tare ocolim laptele de cocos. Si asta, cu siguranta, si pentru ca nu-i cunoastem virtutile.
Multi isi imagineaza ca laptele de cocos este acel lichid pe care il gasesti in interiorul nucii, dupa ce reusesti sa o despici, printr-un procedeu destul de complicat, dar folosindu-te de resursele pe care chiar natura ti le pune la indemana, cum ar fi cele trei puncte moi (plasate aproximativ ca la bila de bowling), in care poti infige un obiect ascutit. Lichidul albicios, gustos, dar subtire ca o portie de zer, nu este decat apa (sau suc) de cocos.
Laptele se obtine prin procesarea, cu apa calda, a miezului de cocos fin maruntit. Adica exact a acelor fulgi pe care ii folositi, doamnelor, la prajituri. Ca si in cazul laptelui de soia (spre exemplu), este suficient sa lasati la macerat fulgii de cocos (pe care v-as sfatui sa-i maruntiti chiar mai mult decat sunt atunci cand ii cumparati), timp de cateva ore sau chiar o zi intreaga (punand la un moment dat vasul cu lichid la rece). Veti obtine atunci un lapte foarte gras, care are tendinta sa emulsioneze, capatand o consistenta care se apropie de cea a smantanii. Daca vi se pare prea complicat acest procedeu si vreti totusi sa folositi laptele de cocos in bucatarie, atunci va sfatuiesc sa-l cumparati, gata facut, din magazin.
Virtutile laptelui de cocos
In bucataria traditionala a populatiilor din arealul Oceanului Indian, laptele de cocos este un ingredient obisnuit in alimentatie. El poate fi folosit chiar pentru sugari, deoarece contine o serie de elemente nutritive care il apropie de calitatea laptelui matern si intareste imunitatea bebelusului. De asemenea, persoanele care au alergie la laptele provenit de la ovine, bovine sau caprine gasesc in laptele de cocos un inlocuitor ideal.
Acest aliment este bogat in substante minerale precum: fier, potasiu, fosfor, contine magneziu, cupru si seleniu in proportiile necesare organismului. Este si motivul pentru care va asigura, pe de o parte, sanatatea psihica, pe de alta parte, frumusetea pielii (in decocturi cu diverse plante poate servi inclusiv pentru masti de frumusete).
Desi este un produs gras (66,26% materii grase), el este bogat in acizi grasi saturati, de tipul lauric, palmitic, miristic, ceea ce face ca el sa fie usor asimilabil, sa ajunga direct la ficat unde se transforma in energie. Este indicat, in consecinta, si persoanelor cu colesterol ridicat. Untul de cocos (uleiul care se formeaza deasupra laptelui de cocos) formeaza o emulsie fina in prezenta fierii si a sucului pancreatic. Specialistii sustin ca din aceste considerente la persoanele care obisnuiesc sa consume lapte de cocos se va observa o crestere a ratei de metabolizare a hranei, fiind favorizata astfel scaderea in greutate.
In concluzie, avem de-a face cu un aliment cu proprietati laxative, nutritive, diuretice, care are pe deasupra si un rol important in imbunatatirea sistemului imunitar.
Ce putem gati?
Laptele de cocos poate inlocui, in aproape toate produsele noastre obisnuite, laptele de vaca. Atat in patiserie, cat si pentru sosuri si piureuri. Trebuie sa tinem insa seama de cateva lucruri. Daca, de exemplu, il vom folosi pentru budinci sau piureuri, trebuie sa invartim mai mult, ca sa nu se faca cocoloase. De asemenea, este indicat sa diminuam cantitatea de ulei sau unt pe care o punem de obicei in produsul pe care il preparam, deoarece, cum spuneam, laptele de cocos este bogat in grasimi.
Putem sa il folosim, de asemenea, in locul smantanii si, in unele cazuri, in locul untului. E ideal cu fructe de mare.
Mixandu-l cu fructe proaspete sau congelate putem obtine milkshake-uri, inghetate sau sorbeturi.
Laptele gras si gros, care deja a ajuns sa capete consistenta unei smantani, il putem amesteca cu cafea solubila, obtinand o crema delicioasa, care, mancata dimineata, in loc de cafea, ne va da suficienta energie pentru o zi. De altfel, nici macar nu trebuie sa folosim cafea obisnuita, ci din cea decofeinizata, si tot vom avea energie din plin. Deoarece laptele de cocos contine zaharuri (glucoza si fructoza) si are o aroma specifica, pentru multe dintre produse nu e nevoie sa mai adaugam zahar sau esente care sa le parfumeze.