Adolescenții care dorm, în mod obișnuit, mai puțin de șase ore pe noapte sunt de două ori mai predispuși la tutun, alcool și droguri. Cercetătorii au descoperit că tinerii care obișnuiesc să se culce târziu și să se trezească devreme sunt, de asemenea, predispuși la suicid, notează Daily Mail.
Oamenii de știință de la Brigham și de la Spitalul pentru Femei au analizat datele a sute de adolescenți pentru a ajunge la această concluzie. Tinerii sunt sfătuiți să doarmă cel puțin opt ore pe noapte, dar nu mai mult de 10, pentru a se bucura de odihna ideală.
„Somnul insuficient în rândul tinerilor a ridicat mai multe îngrijorări privind sănătatea, inclusiv sănătatea mintală, abuzul de substanțe și accidentele rutiere”, a spus autoarea studiului, Dr Elizabeth Klerman.
Insomnia a fost asociată, de-a lungul anilor, cu imposibilitatea de asimilare a informațiilor, afectând dezvoltarea și modul în care sunt luate deciziile.
Cercetătorii au analizat datele elevilor de liceu care au făcut parte din studiul Youth Risk Behaviour Survey din februarie 2007 până în mai 2015. Studiul este efectuat de două ori pe an, iar voluntarii sunt persoane între 14 și 18 ani din SUA, care sunt întrebați câte ore dorm pe noapte, cât și despre comportamentul lor riscant.
Un total de 67,615 sondaje au fost introduse în analiză, iar rezultatele au fost publicate în JAMA Pediatrics.
Cercetătorii au descoperit că doar 30% dintre adolescenți dorm suficiente ore într-o noapte obișnuită din timpul anului școlar.
Procentul celor care dorm mai puțin de opt ore pe noapte a crescut de la 68,9% în 2007 la 71.9% în 2015.
Comparativ cu cei care dorm opt ore pe noapte, adolescenții care dorm insuficient erau mai predispuși la alcool, tutun și droguri. De asemenea, acești adolescenți erau mai predispuși la condusul agresiv, la „riscuri sexuale” și la un comportament agresiv. Cea mai mare diferență a putut fi observată în starea de spirit și în sănătatea mintală, când cele două grupuri de adolescenți au fost comparate.
În plus, tinerii care dormeau mai puțin de șase ore pe noapte erau de trei ori mai predispuși la suicid.