x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Medicul de familie Glandele sebacee

Glandele sebacee

27 Mar 2006   •   00:00

Oriunde se gasesc fire de par exista si glande sebacee. Ca si parul, ele sunt glande anexe ale pielii.

Click pt a mari imaginea
Sectiune transversala prin piele
Oriunde se gasesc fire de par exista si glande sebacee. Ca si parul, ele sunt glande anexe ale pielii. Pentru ca se gasesc impreuna, firul de par si glanda sebacee (care se afla la baza lui) formeaza foliculul pilosebaceu, iar sistemul pilar si glandele sebacee formeaza o unitate anatomica numita aparatul pilo-sebaceu. Glandele sebacee sunt mai numeroase in regiunea fruntii, a barbiei, a nasului (formand asa-numita zona T), a scalpului, in jumatatea superioara a toracelui si in regiunea scapulo-humerala. Ele lipsesc in totalitate pe palme, talpi si intre degete.

Protectie


Glandele sebacee sunt alcatuite dintr-o serie de lobi, fiecare cu un canal excretor propriu, care se deschide prin acelasi loc de iesire a firului de par. Celulele acestor glande secreta in mod continuu sebumul, o substanta alb-galbuie, pastoasa, care are in compozitie trigliceride, fosfolipide si colesterol. "Toate aceste substante se raspandesc la suprafata pielii prin intermediul canalelor excretoare si formeaza un film lipidic, al carui rol este de a proteja pielea de actiunea microbiana, parazitara si fungica", precizeaza dr. Carmen Madeleine Curea, medic primar dermatolog la Spitalul Clinic Colentina. De asemenea, sebumul incetineste absorbtia substantelor straine din exterior si protejeaza corpul de modificarile bruste de temperatura, de umiditate si de uscaciune, avand si un rol de lubrifiant.

Seboree


Click pt a mari imaginea
Detaliu glanda sebacee
Reglarea secretiei de sebum este controlata de hormoni: androgenii cresc secretia, iar estrogenii o scad. Si factorii exogeni, precum temperatura si umiditatea mediului, contribuie la modificarea secretiei de sebum. De asemenea, factorii nervosi influenteaza secretia acestei substante de catre piele.

"Cresterea patologica a secretiei de sebum se numeste seboree. Ea confera pielii un aspect gras si favorizeaza aparitia acneei sau a unei dermatite seboreice", avertizeaza dr. Carmen Madeleine Curea. Seboreea este o boala frecventa mai ales in adolescenta, dar ea poate aparea si in cursul unei afectiuni neurologice (precum boala Parkinson), unor dereglari hormonale sau a unui tratament hormonal.

×
Subiecte în articol: lectia de anatomie sebacee