x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Slănina, benefică pentru întregul organism

Slănina, benefică pentru întregul organism

de Paul Bardasu    |    07 Dec 2022   •   07:15
Slănina, benefică pentru întregul organism

În ultima vreme, medicii ne sfătuiesc să nu mâncăm alimente grase, cu slănina în prim-plan, din cauza aportului lor caloric, care nu ține deloc cu silueta. Totuși, nu este cazul să renunțăm de tot la slănina de porc, care aduce multe beneficii organismului nostru, conform nutriționiștilor.

Slănina este consumată din cele mai vechi timpuri și nu putem să nu ne gândim la bunicii și străbunicii noștri, pentru care slănina, alături de ceapă, ocupa un loc de cinste pe masă. Șunca, așa cum i se mai spune în partea de sud a țării, a rămas printre puținele alimente „curate” pe care le găsim în magazine. Așadar, caută un furnizor în care ai încredere sau ia de la magazin slănină fără nitriți sau monoglutamat și bucură-te de gustul autentic al acesteia.

Slănina are anumite calități care se datorează acidului arahidonic, ce îmbunătăţeşte funcţiile de protecţie ale organismului. Consumul regulat, dar moderat de slănină regularizează contracţiile musculare ale organelor interne, inclusiv ale muşchiului cardiac, sprijină tonusul vascular și circulația sangvină. În plus, slănina conține o cantitate însemnată de seleniu. Acest microelement întăreşte sistemul imunitar şi previne oxidarea în organism. De asemenea, seleniul din slănină aduce beneficii și fumătorilor care, dacă mănâncă regulat puţină slănină, reduc parțial daunele produse de țigări asupra organismului, în special asupra plămânilor.

Consumată cu regularitate, însă în cantități moderate, slănina ajută la întărirea sistemului imunitar, fiind un bun remediu împotriva durerilor articulare. 

Scade colesterolul rău

Culmea, deși cu toții ne gândim că slănina crește colesterolul, de fapt îl scade şi ajută inima. Nutriţioniştii spun că slănina de porc conţine acizi graşi Omega 3 și scade colesterolul rău. „Slănina este o formă de ajutor contra colesterolului rău. Are în compoziţie seleniu, care nu face decât să ridice rata metabolică, rata metabolică fiind viteza cu care organismul nostru procesează nutrienţii”, explică Ionuţ Ignat, medic dietetician. Iar nutriționista Mihaela Bilic confirmă. Pe baza unei analize detaliate, aceasta a realizat o strategie culinară și ne indică beneficiile slăninii pentru organismul uman.

„Somonul cu picioare e… porcul de Mangalița. În urma unei analize concrete a conținutului de acizi grași din slănină se vede că procentul de grăsimi mono și polinesaturate îl depășește cu mult pe cel al grăsimilor saturate. Mai aproape de uleiul de măsline și de somon, slănina de porc e o sursă de grăsime sănătoasă. Și de sezon”, spune Mihaela Bilic.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Cum să mâncăm tot ce vrem, dar să nu avem probleme

Mihaela Bilic ne sfătuiește: „Puteți mânca din toate, însă nu tot la o singură masă! Consumați aperitivele dimineața, ciorba și sarmalele la prânz, iar friptura și cozonacul la masa de seară. O altă variantă ar fi să vă mulțumiți cu jumătate de porție, în felul acesta puteți gusta din mai multe preparate la o singură masă și să rămâneți în același buget de calorii. Faceți pauze de 2-3 ore între mese, încercați să ieșiți la aer liber și să faceți puțină mișcare - preparatele culinare sunt cu atât mai gustoase cu cât ne este mai foame. Dacă anticipați un festin, în orele premergătoare consumați doar iaurt sau ciorbă ca să lăsați loc pentru ospățul ce va urma. Piftia este și ea un fel dietetic de mâncare, care ține de foame cu puține calorii”. La capitolul friptură, Mihaela Bilic susține că totul este numai de bine indiferent că este făcută la grătar sau la cuptor. Are calorii negative care satură și ajută la slăbit, însă contează ce bucățică alegem: conținutul de grăsime variază de la 3-4% pentru mușchiuleț până la 20% pentru ceafa bine împănată.

Cozonac în loc de tort

În ceea ce privește cozonacul și turta dulce, aceasta spune că sunt „mai puțin periculoase pentru siluetă decât prăjiturile și torturile. Cozonacul este mai degrabă o pâine dulce și, cu cat e mai pufos, cu atât e mai dietetic. Atenție, umplutura de nucă și zahărul dublează conținutul de calorii, deci păstrați proporțiile corecte”.

Iar cum de la mesele de Sărbători nu poate lipsi alcoolul, iată soluția medicului nutriționist: „Consumați două pahare de apă pentru fiecare pahar de vin, în felul acesta ajutați ficatul să elimine alcoolul din circulație. Iar dacă ați exagerat cu cantitatea, tot hidratarea rezolvă mahmureala de a 2-a zi, adică apă, cafea, ciorbă sau zeamă de varză”.

Remedii cu slănină din popor

Dureri articulare. Înainte de culcare, se freacă bine articulaţiile bolnave cu untură topită sau cu slănină veche, tocată prin maşina de carne, la care se adaugă o lingură de miere de albine. Deasupra se aplică celofan sau hârtie de pergament, se înveleşte cu un fular sau un batic de lână şi se lasă să acţioneze peste noapte.

Mastită. Pe locul inflamat se aplică o felie subţire de slănină veche, deasupra se pune o bucată de staniol şi se bandajează sau se lipeşte cu leucoplast.

Dureri dentare. O felie mică de slănină nesărată se aplică pe dintele dureros, între gingie şi obraz, pentru 15-20 de minute. Poți scăpa așa de durerea de dinţi.

Intoxicație alcoolică. Slănina încetineşte şi intoxicarea alcoolică, prin acoperirea pereţilor stomacului cu grăsime şi crearea pansamentului gastric, care previne absorbţia rapidă de alcool din stomac. Alcoolul trece mai departe în intestin, unde, totuşi, va fi absorbit, dar treptat, apoi prelucrat de ficat. Totuși, nu exagera cu alcoolul.

Pinten osos, ciocuri. Preparaţi un unguent din 100 g slănină nesărată de porc, tocată mărunt, un ou crud şi 100 ml oţet concentrat (esenţă). Borcanul cu amestecul se ţine într-un loc întunecos, până la dizolvarea completă a slăninei, amestecând periodic. Înainte de procedură, călcâiul se ţine în apă fierbinte, apoi se aplică pe zona dureroasă un tampon de vată îmbibat în unguent. Compresa se aplică pe timp de noapte, dimineaţa se spală talpa cu apă caldă. Durata tratamentului este de 5-7 zile.

×
Subiecte în articol: slanina beneficii