Este vorba despre bacteria Legionella pneumophila, cunoscută și sub denumirea de „boala legionarilor”. Sindicatul Metrorex a anunțat că angajatul, un electrician, este internat în prezent la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”.
Potrivit reprezentanților sindicali, acesta ar fi contractat bacteria după intervenția efectuată în zona afectată de acumulările de apă.
Metrorex a anunțat măsuri de verificare și monitorizare a situației, iar angajații care au participat la operațiunile de intervenție urmează să fie evaluați medical.
Ce este Legionella
Legionella pneumophila poate duce la apariția unei forme severe ede pneumonie. Aceasta a fost identificată în 1976, după o epidemie izbucnită la o convenție a Legiunii Americane din Philadelphia. Peste 180 de persoane s-au îmbolnăvit și 29 au murit. Ulterior, cercetătorii au identificat bacteria care provoca infecțiile și au stabilit legătura cu sistemele de apă contaminată, notează dcnews.ro.
Bacteria se găsește în mod natural în mediile de eapă dulce, însă poate deveni periculoasă atunci când se multiplică în sisteme artificiale de alimentare cu apă, precum instalații de răcire, dușuri sau alte surse care generează aerosoli.
Infecția apare prin inhalarea unor particule fine de apă contaminate. Perioada de incubație este între 2 și 10 zile de la expunere, dar în unele cazuri simptomele pot apărea după o perioadă mai lungă.
Citește și Revoluție în oncologie: Bacterie modificată genetic detectează și tratează tumorile
Simptomele infecției
Există două forme de manifestare a infecției cu bacteria Legionella pneumophila:
-boala legionarilor - pneumonie severă, cu febră, tuse, dificultăți de respirație, dureri musculare și, uneori, probleme digestive sau neurologice;
-febra Pontiac - este o formă mai ușoară, asemănătoare gripei, fără pneumonie, care se vindecă de la sine.

