Sarmale, toba, carnati, salata de boeuf, cozonaci, prajituri cu multa ciocolata si frisca... cu greu rezistam ispitei acestor bunatati in perioada dintre Craciun si Anul Nou.
Sarmale, toba, carnati, salata de boeuf, cozonaci, prajituri cu multa ciocolata si frisca... cu greu rezistam ispitei acestor bunatati in perioada dintre Craciun si Anul Nou. Toate aceste bunatati sunt insa foarte bogate in calorii. De aceea, cheia succesului in mentinerea siluetei chiar si in perioada Sarbatorilor sunt portiile mici. Mancam din toate, dar cate putin. Mancam in reprize mici si dese, astfel incat sa nu ne ridicam de la masa cu senzatia de satietate deplina. Altfel, caloriile nu vor pregeta sa-si spuna cuvantul, iar dupa vacanta vom avea 2-3 kg in plus. Iata numarul de calorii raportat la 100 de grame de produs in cazul catorva dintre alimentele traditionale care isi fac loc pe masa de Craciun: untul 721 de calorii, cascavalul 423, costita de porc 390, carnatii 374, lebarvurstul 349, friptura de porc grasa 340, caltabosul 258, toba 200. "Tendinta de a manca mai mult, mai picant si mai gras decat de obicei provoaca tulburari hepatice, biliare. De multe ori, carnea de porc este incriminata pentru toate aceste probleme. Insa carnea de porc nu este atat de rea daca nu este consumata in exces si nu este foarte grasa", ne atrage atentia prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare. La mare cinste in aceasta perioada sunt sarmalele. Orezul din sarmale se digera rapid, nu fermenteaza si previne astfel balonarile. Din pacate, sarmalele sunt inecate in grasimi, iar cinci-sase sarmale la o masa, urmate si de o friptura, nu fac deloc bine ficatului si nici stomacului. Carnea alba. Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi ne sfatuieste ca, la petrecerea dintre ani, sa incercam sa inlocuim carnea de porc cu cea de curcan. Carnea alba (de pui, de curcan, de peste) contine mai multe proteine si mai putine grasimi decat carnea rosie. Daca nu sunteti convinsi, haideti sa incercam o comparatie intre carnea de curcan si cea de porc. Pieptul de curcan, fara piele si fara grasime, contine numai 110 calorii, 70 mg colesterol, 40 mg sodiu, 25 g proteine si 0,5 g grasimi. Pe de alta parte, 100 g carne de porc ne ofera 340 de calorii, 90 mg colesterol, 60 mg sodiu, 20 g proteine, 18 g grasimi. Un alt avantaj al carnii de curcan este ca se digera mai usor, este bogata in fier, zinc si magneziu. Vanatul. Si carnea de vanat poate fi aliatul siluetei pe masa de sarbatoare. 100 g carne de vanat au doar 120 de calorii, 70 mg de colesterol, 35 mg sodiu, 1,5 g grasimi, 26 g proteine. Vanatul este o carne slaba, bogata indeosebi in fier.
|
Citește pe Antena3.ro |