x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Berceanu a divizat "trenul groazei"

Berceanu a divizat "trenul groazei"

de Anca Scarlat    |    14 Aug 2006   •   00:00

Raspunsul ministrului Radu Bercea-nu la articolele din Jurnalul Natio-nal a fost rapid. Doua trenuri in plus pe ruta Bucuresti-Constanta, suplimentarea controalelor de trafic si toti sefii pe traseu, ziua si noaptea, in special cu personalul. Au fost scosi din birouri si pusi la munca silnica.

REZULTATE. Vineri spre sambata s-a circulat civilizat spre Constanta datorita materialelor publicate in Jurnalul National saptamana trecuta

Vineri, cand Radu Berceanu era invitat la o calatorie de placere cu personalul de 1:35 Bucuresti-Constanta, acest tren nu mai exista. Din ordinul ministrului, de saptamana trecuta, "trenul groazei" s-a "divizat", in mod miraculos, asemenea unei euglene verzi.

Au plecat din Gara de Nord spre Constanta doua personale, mai curate, mai uscate si... mai civilizate, cu 12 vagoane fiecare. In total, 24 de vagoane, in loc de 17 sau 15, ca pana acum. Primul a plecat la 1:30 si a avut o intarziere de numai 10 minute la sosire, iar al doilea, la 2:30 si a ajuns, in mod miraculos, la 7:19, exact la timp. In acest tren ne aflam noi. Cu directorul Regionalei de Transport Bucuresti si cel mai mare numar de controlori si politisti vazuti vreodata intr-un tren.

CONTROALE. Nimeni nu intra pe peron neverificat

IN GARA. Am ajuns la 0:30 in Gara de Nord, cu o ora inaintea plecarii primului personal spre Constanta. Eram asteptati. De o saptamana, toti sefii, mai mari sau mai mici, responsabili de transportul calatorilor au fost mobilizati si trimisi sa-si ia in primire trenurile. La intrarea pe peronul unde urma sa soseasca personalul de Constanta, calatorii erau intampinati de un filtru dublu. In prima linie erau dispusi sefii, in camasi colorate, calcate si apretate, cu cravata asezata regulamentar, zambitori si "bucurosi de oaspeti", dupa miezul noptii. Al doilea rand era format din sapte politisti, la fel de incantati si constiinciosi. M-a intampinat Cornel Mantoiu, directorul Regionalei de Transport Bucuresti. Avea un zambet larg si era imbracat lejer, pregatit de lupta cu lungile ore pe care avea sa le petreaca alaturi de echipa noastra si de ceilalti calatori pana dimineata, in trenul personal. "Imi face mare placere sa va cunosc", mi-a spus zambind, strangandu-mi mana prieteneste. Fericirea care i se citea pe fata aproape m-a convins ca era sincer. Dupa ce a tinut un discurs despre nenumaratele schimbari care s-au facut de cand cu articolul nostru, mi-a facut cunostinta cu membrii echipei "de garda". Am constatat imediat ca exista un soi de ierarhie a camasilor. Culoarea era diferita in functie de rolul pe care fiecare il avea in echipa: alba, galbena, portocalie si albastra. Mi-am adus aminte instantaneu de soimii patriei, pionieri si utecisti. Cu aceeasi mandrie purtau si ei camasa, cravata si snurul colorat, care simboliza functia. Toti asteptau cele doua trenuri personale de la Constanta. Si echipa Jurnalul National, pentru care se antrenasera intreaga saptamana, ca pe vremea lui nea Nicu, atunci cand se anuntau vezitele de lucru. Pana la sosirea primului tren, am socializat. "Cu ce tren putem sa ne intoarcem maine seara?", am intrebat grupul. "Pe la ce ora doriti sa plecati din Constanta?", s-a oferit sefa de gara imediat. "Seara, pe la sase." "Spune tu, ca e trenu"" tau", s-a grabit doamna sa-l delege pe colegul responsabil in camasa galbena. "Cristian Pernici, inspector specialitate 1, serviciul control trenuri", s-a recomandat el imediat, grabindu-se sa-mi sarute mana. Apoi mi-a explicat cum circula rapidul de la Mangalia la Bucuresti sambata seara si mi-a facut cateva recomandari. La toate intrebarile am primit imediat raspunsuri complete. A venit si trenul mult asteptat. Filtrul a respirat usurat. Asta insemna ca o parte din calvar trecuse. Mai aveau putin pana scapau. Era ora unu. O voce feminina induiosatoare, aproape materna, explica frumos calatorilor grabiti sa prinda un tren spre mare ca pot astepta cel de-al doilea personal, care va pleca de la linia 8, la o ora dupa primul. Vocea nu avea nici o urma din glasul strident care anunta de obicei ca "trenul personal Bucuresti-Constanta soseste in gara la linia 10" - la fel de ruginit ca si al rotilor de tren. In pauzele dintre anunturi, in gara se putea asculta muzica din partea casei.

RELAXARE. In "personalul groazei" se sta mult mai lejer

FUGA LA TREN. La vederea deja celebrului tren personal, reactia multimii - simtitor diminuate dupa introducerea restrictiilor - a fost cea obisnuita: au inceput aplauzele si uralele. Dupa 30 de secunde oamenii alergau spre tren, pentru a-si demonstra abilitatea de a se urca din mers. Chestia asta le-a dat de furca oamenilor muncii care aveau sarcina de a supraveghea trenul. Unul dintre ei era chiar directorul Regionalei de Transport Constanta, Gabriel Taranu, care infrunta cu stoicism conditiile vitrege de calatorie din trenul personal. Cand a coborat, oboseala nu-l doborase inca, iar costumul sau galben-mustar era in stare buna. Se pregatea sufleteste sa se intoarca la Constanta cu acelasi tren, plin de calatori. Primul personal de Constanta a plecat la 1:30. Calatorii stateau destul de lejer. Dupa filtrul de la intrarea pe peron si cel de la urcarea in vagon. Aveau sarcina de a controla biletele celor care urcau si de a-i indruma pe calatori sa astepte al doilea personal, daca vagonul era plin. Personalul de 2:30 a ajuns in gara la 1:25. A fost primit la fel ca primul. Cativa dintre cei care nu prinsesera un loc au fugit in ultimul moment si au urcat in acesta. Evenimente speciale nu au fost la imbarcare, cu o exceptie: un grup de tineri foarte inveseliti de cativa litri de bere a fost dat jos de echipa de politisti.

DRUMUL. Pana la plecare, am socializat cu filtrul. Pornit spre Constanta la 2:30, personalul a mers ca vantul si ca gandul. Am ajuns, ca niciodata, la ora anuntata. Sefii de regionale s-au revazut in gara din Constanta. Inca erau zambitori si receptivi la toate intrebarile noastre. Urma, in cateva ore, intoarcerea lor in Bucuresti cu aceleasi personale. Si inca o runda, in ziua urmatoare. Pentru ca o vor duce asa pana la inchiderea sezonului. Calatorii au umplut instantaneu gara, apoi WC-ul (exista unul singur in gara) si personalul de Mangalia. Am ajuns si noi pe plaja din Eforie Nord. Se inainta cu greu printre miile de turisti. Am cautat pana seara un salvamar ratacit, sa ne plimbe cu barca, dar n-am avut noroc. Am gasit doar un pusti de vreo 14 ani, care sustinea ca el e salvamarul, iar seful lui e la masa. Printre distractiile pe aceeasi plaja, am descoperit pozele cu ATV-ul politiei. Domnul Berceanu sta bine cu turismul pe Litoral. Daca ne ghidam dupa sfarsitul de saptamana.

SCHIMBARI
Trenurile personale pot fi completate cu vagoane pana la un numar maxim de 19. Pentru intoarcerea de la Constanta la Bucuresti s-a mai gasit un rapid. Biletele la personal nu se mai vand fara limita, iar calatorii sunt distribuiti in trenuri, astfel incat acestea sa nu se aglomereze. Nu mai e urma de cersetori - cel putin o perioada - , de vanzatori ambulanti si de calatori veseli, pusi pe scandal, in stare de ebrietate. Directorii regionalelor au primit dispozitie sa insoteasca trenurile, pentru a se asigura circulatia in conditii normale. Trenurile au inceput sa fie curatate cu simt de raspundere, revopsite si asigurate cu un numar mare de politisti de trafic. Probleme inca exista, pentru ca majoritatea locomotivelor sunt foarte vechi si rar se intampla sa nu fie intarzieri de cel putin o jumatate de ora, din cauza defectiunilor de pe traseu. Acestea se adauga, pe ruta Bucuresti-Constanta, la intarzierile cauzate de lucrarile la calea ferata. Calatorii sunt din ce in ce mai nemultumiti si nu inteleg de ce trebuie sa suporte, pe nervii si banii lor, problemele CFR-ului si ale ministerului.

×
Subiecte în articol: special constanta trenul personal tren gară