Destinul n-a mai asteptat cinci zile

Sapte dintre minerii care au cobo-
rat sambata in sutul de noapte la Anina nu s-au mai intors vii la supra-
fata. Peste cinci zile, trei dintre ei ar fi trebuit sa treaca in randul disponibilizatilor si sa incaseze platile compensatorii. Accidentul din 14 ianuarie le-a grabit destinul. (Fotoreportaj)

Sapte dintre minerii din schimbul patru care au coborat sambata in Mina Anina nu s-au mai intors vii la suprafata. Alti doi ortaci se lupta intre viata si moarte la spital. Grozavia s-a intamplat cu doar cinci zile inainte ca abatajul sa fie inchis. Destinul nemilos n-a mai avut rabdare.

"Noroc bun... 2004." Asa ureaza, cu lumina saracacioasa, cateva beculete prinse la intrarea in mina. Pentru sapte mineri de la Anina, drumul s-a oprit la 14 ianuarie 2006. Pe coltul unei banci din "lamparie", Vasile Balan isi asteapta baiatul ramas in maruntaiele pamantului. "Dimineata, pe la sapte, m-au sunat ca a fost un accident la mina. Mi-au spus sa merg sa vad daca n-a patit ceva si Danut al meu", povesteste cu un calm care te sperie fostul artificier de la Mina Anina. Si tot el, cu vorbe alese, ca ale unui profesor de la catedra, ne explica fiecare pas al muncii de miner. "Echipele sunt de doi... uneori de trei oameni. Minerul, ajutorul de miner si vagonetar", adauga Vasile Balan.

SOARTA. Baiatul lui era ajutor de miner. S-a tot gandit sa se puna pe lista de disponibilizati... Dupa aceea s-a razgandit. Apoi iar s-a trecut.

Langa fostul artificier din Mina Anina sta o fata cu privirile pierdute si un baiat. "Nora mea si baiatul meu mai mic. E student. Are numai calculatoare in cap. Vrea sa plece in Germania", incearca sa-si schimbe gandurile Vasile Balan. Si feciorul pe care-l asteapta din subteran voia sa plece in Germania. In ultimul concediu, lucrase acolo sase saptamani si cunostea bine limba. Mezinul vrea sa para puternic, dar la fiecare zgomot care se aude dinspre "colivie" - o cusca facuta dintr-o mana de fiare vechi, ce are rolul de a-i ridica pe mineri la suprafata - , ochii i se umezesc si cauta mana prietenei care a venit sa-l sustina.

"Are un baietel. Azi (n.r. - duminica) face cinci ani si fix o luna. Eu o sa am grija de el si de nora mea..." Nu vor sa dea pe nimeni in judecata. Nici nu s-au gandit ca e vina cuiva daca minerii lucreaza in aceeasi mizerie ca si acum 30 de ani. De la momentul accidentului, in subteran continua sa intre mineri. Dar numai cei care pompeaza apa din galerii. Mina functioneaza la cota de avarie. "Mi-am uitat, de frica, lampa. Nici apa nu mi-am luat. Nu-mi mai trebuie", ne spune gafaind un ortac, tata a cinci copii. Se intorsese dupa lampas. Are in mana pachetul: o paine, o conserva de mazare si un pateu. "Le este foarte teama. Multi au refuzat sa coboare, iar cei care au coborat au insistat sa se faca foarte atent toate masuratorile la gaze", spune dispecera de la "lamparie".

EXPLICATIA. "Dar parca mai exista asa ceva in mina... Dupa 1990, nu s-a mai tinut cont de masurile de securitate. Inainte mai era o severitate in privinta asta, insa de cativa ani nici vorba sa mai faca cineva masuratori. E adevarat ca la noi explozie din cauza gazelor nu a mai fost pana acum. Si s-or fi gandit oamenii ca nici n-ar putea sa fie, dar uite ca s-a intamplat. E ca si cum ati deschide dumneavoastra acasa, intr-o camera, o butelie cu gaz si dupa cateva minute ati aprinde un chibrit. In mina, totul e la dimensiuni mari, iar explozia e de sute de ori mai puternica. A «puscat» in gaz metan", spune Vasile Balan. "Pai ce, la ei se mai tine cont de ceva? Un cablu de puscare trebie sa fie la cel minim o suta de metri de aerul proaspat. Iar la ora actuala e la 200-300 de metri de curentul de aer proaspat. Instalatiile de ventilare nu mai functioneaza normal de mult timp. Fiecare miner trebuie sa aiba furtun de apa. Dar n-o sa gasiti la nici unul. Eu am intrat in mina in 1979, si de atunci n-au mai schimbat nimic. Mai mult, dupa mineriade, ne-au lasat de tot de izbeliste", adauga minerul pensionar. Intr-un an si jumatate, Vasile Balan si-a ingropat soacra, cuscrul, sotia si mama. La 15 ianuarie, intr-o noapte friguroasa, pe un colt al unei banci din "lamparia" de la mina Anina, minerul pensionar isi asteapta copilul.

MORT IN LOCUL NEPOTULUI. Afara, o sonerie anunta coborarea coliviei la Orizontul Opt. Dupa 22 de ore de la tragedie, un grup de salvatori se duce sa-i scoata pe cei sapte mineri morti. Mai devreme nu se putea intra din cauza acumularilor de gaze. La gura Putului I, vreo 50 de oameni, mai mult ziaristi decat rude, s-au adunat sa astepte scoaterea cadavrelor la suprafata. Randurile celor adunati se strang de fiecare data cand soneria coliviei striga ragusit, jurnalistii se imping pentru o vedere cat mai buna, inghesuind rudele imbratisate din mijlocul semicercului. "Salvatorii care au coborat dupa victime au de parcurs 800 de metri cu colivia, dupa care trebuie sa faca alti 2 kilometri pana la locul unde s-a intamplat explozia. Mai dureaza doua ore." Informatia de la un miner vine abia dupa o ora de asteptare si jurnalisti, rude si jandarmi se strang in camera de unde cei sapte decedati si-au luat pentru ultima oara lampasele de mineri.

Aici, patru asistente de la spitalul din Anina asteapta pentru a da un eventual prim ajutor rudelor care nu ar rezista socului sa-si vada apropiatul mort. "Dimineata am avut cateva cazuri de lesin si a trebuit sa intervenim", ne-a zis o asistenta care tocmai manevrase un bidon de doi litri golit de cafea dupa atata asteptare. Rudele asteapta pe o banca, tacute. Marius Dragusanu este nepotul unuia din minerii morti, Ghita Muresescu. Pentru el ziua de sambata nu a fost doar o tragedie in familie, ci si data cand s-a nascut a doua oara. Nepotul trebuia sa fie in locul unchiului. Cu doar patru zile inainte de dezastru, facea parte din "Schimbul 4", din schimbul mortii. Conducerea a hotarat sa treaca in schimbul 1. Pe cat de norocos a fost el, pe atat de ghinionist a fost unchiul, care trecuse din Schimbul 2 in 4...

PERICOL ZILNIC. Minerii povestesc ca se intalneau de doua-trei ori pe saptamana cu acumulari de gaze. "Ce faceam? Opream motorul si asteptam sa treaca. Daca trece, trece, daca nu, urcam la suprafata", ne zice Marius Dragusanu, care are trei ani de mina si care, dupa tragedia de sambata, vrea sa-si dea demisia si sa se angajeze paznic in Anina. "Nu-mi mai trebuie bani!" Banii la care se refera sunt un salariu de 4 milioane cinci sute de mii pe luna...

In jurul orei 1:00 dimineata, oamenii care asteaptau sa vada mortii se regrupeaza.

S-a anuntat ca se iese din mina. Imbulzeala multa, jandarmii se tin de maini sa faca un cordon pentru ca populatia sa nu navaleasca spre cei trecuti in nefiinta. Colivia suna surd. Ridica la suprafata un prim mort. E infasurat intr-o folie si invelit intr-o patura. Rudele murmura. "Asta e prea mare sa fie al nostru." Un al doilea corp acoperit este scos pe targa. "Uite-l pe Ghita!" Plansete surde. Ghita e urcat in una din masinile "de servicii funerare complete" care urmeaza sa-i transporte pe toti la Morga din Resita.

"E AL MEU!" Un al treilea miner scos la suprafata are picioarele iesite de sub o patura. E Daniel Balan. "Vrem sa-l vedem!", zice tatal. "Nu se poate", arunca bomba un jandarm. Atat i-a trebuit batranului Balan. Cum sa nu aiba el voie sa-si vada propriul copil? Pe baiatul lui pe care a apucat sa-l vada cum creste pana la 30 de ani? Striga cat il tin plamanii la jandarmii care se inghesuiesc sa-l opreasca. "Dar mi-ati promis!" "E al meu!" "E al meu!" Sotia celui decedat, mama unui copil de 5 ani, se impinge in jandarmi umar la umar cu socrul. "Daca aveti suflet... Aveti suflet in voi? Lasati-ne!" In cele din urma, Daniel Balan este pus intr-un sicriu de aluminiu si urcat intr-o masina care pleaca imediat spre Resita. Batranul Balan si nora lui alearga dupa automobile. Dupa o suta de metri de fuga, batranul parinte reuseste sa opreasca masina cu Danut al lui. "Daca ati promis, futu-i promisiunea ei de promisiune! Deschide, ca daca nu il sparg. Sa-l vad, ca nu-l mananc." In cele din urma batranul a convins sa fie lasat. Urca in portbagajul masinii, ridica capacul sicriului si descopera chipul fiului sau. Un tipat lung si ascutit, ca de sirena care anunta bombardamente. E strigatul nevestei lui Balan. Batranul acopera corpul si coboara: "De ce ati vrut sa facem circ?". "Extraveral - doua", se aude o asistenta.

Nu dureaza mai mult de o ora pana cand toti cei sapte sunt scosi din mizeria de galerie unde si-au lasat sufletul. Pleaca si rudele, pleaca si jurnalistii, pleaca si jandarmii. Camera Putului 1 ramane pustie.

Camera Putului 1. Intrarea in galeria fatala. Pe un perete, un desen tampit de pe vremea lui Ceausescu arata un miner caricaturizat, cu mana si piciorul in ghips in fata unui sultan. Sub desen, un scris idiot: "Eu sunt Ali Mustafa. Tu cine esti?". "Eu sunt unul din acei imprudenti care am incalcat (sic!) cele mai elementare norme de protectie a muncii... ceea ce ramane de facut este respectarea stricta a normelor departamentale, folosirea deplina a mijloacelor de protectie puse la dispozitie si intarirea disciplinei tehnologice..." Desenul acesta e unul din mijloacele de prevenire a accidentelor luate la Mina Anina...

SPAIMA
"Le este foarte teama. Multi au refuzat sa coboare, iar cei care au coborat au insistat sa se faca foarte atent toate masuratorile la gaze" dispecera de la "lamparie"

DE NEVOIE
"Daca erau acumulari de gaze, ce faceam? Opream motorul si asteptam sa treaca. Daca trece, trece, daca nu, urcam la suprafata" - Marius Dragusanu, miner

DISPERARE
"Daca ati promis, futu-i promisiunea ei de promisiune! Deschide, ca daca nu il sparg. Sa-l vad, ca nu-l mananc" - tatal lui Daniel Balan

VIATA DE ORTAC
"Mi-am uitat, de frica, lampa. Nici apa nu mi-am luat. Nu-mi mai trebuie" - miner

17 COPII RAMASI ORFANI

In explozia de la Mina Anina au murit Ion Vasile Marc (27 de ani), Daniel Balan Cristian (29 de ani), Virgil Schaider (43 de ani), Daniel Vinau (30 de ani) Danut Puscau (39 de ani), Matei Izarnar (52 de ani) si Gheorghe Marisescu, in varsta de 45 de ani. Printre cei 17 copii ramasi orfani se numara cei sapte copii ai familiei Schaider, baiatul si fetita lui Danut Puscau si copilul de 5 ani al familiei Balan. Trei dintre minerii raniti se afla in spital. Marian Minca (41 de ani) a fost adus in stare foarte grava la Clinica de Arsi, Chirurgie Plastica si Reparatorie "Casa Austria" din Timisoara, impreuna cu colegul sau din subteran Relu Dracea (35 de ani). Marcel Strachina (34 de ani) a ramas internat la Spitalul Judetean din Resita, cu arsuri usoare. Leziunile lui Vasile Vela si ale lui Nicolae Craciuna, ceilalti doi raniti in explozie, nu au necesitat internarea. Familiile celor sapte mineri morti vor primi din partea Societatii Miniere Anina un ajutor de circa 80 de milioane de lei.

SPERANTELE

La amiaza, familiile a doi mineri care nu fusesera inca gasiti mai sperau ca echipa de salvatori minieri ii va aduce in viata. Poate-poate au gasit un loc in care nu i-a prins explozia. "Nu ma linistesc decat daca il aduceti. Atat! Nu vreau decat sa vad ca e aici, viu! In fata mea!", hohotea una dintre sotii. Lacrimi, tipete, acuzatii, fete impietrite de soc. Cei care i-au asteptat in zadar pe cei dragi sa se intoarca dimineata din tura de la mina s-au adunat intr-o camera. "De o saptamana imi spunea ca miroase tare a gaz in mina. Dar i-au lasat sa intre asa. Mereu si-au batut joc. Criminalii, criminalii!", tipa una dintre sotii. Intr-un colt al camerei, cateva asistente iau tensiunea, impart Rudotel sau hipotensive. Suna un telefon. "Nimic. Doar sa fie ordine si sa acoperiti oglinzile din casa", spune soptit una dintre rudele minerilor disparuti, care nu mai are speranta ca acesta se va intoarce viu din subteran. Acasa, au inceput deja pregatirile de inmormantare. Unul dintre cei din echipa de salvare care a coborat in mina dupa explozie a spulberat insa toate sperantele: au gasit doar cadavre desfigurate.

SEFII, IN SUBTERAN

Minerii care trebuiau sa evacueze ieri-dimineata apa din galerii au refuzat sa intre in subteran. De obicei, ne-au spus oamenii, cand vreo unul dintre ei indraznea sa refuze sa coboare in adanc, din cauza procentului mare de gaz metan, erau amenintati. "Daca nu va convine, n-aveti decat sa plecati de tot acasa. Sunt o gramada de oameni care asteapta sa fie angajati", povestesc minerii ca le spuneau sefii. Mai mult, erau luati in ras. "Pai voi v-ati obisnuit atat de bine cu metanul, ca o sa va doara capul daca nu-l mai gasiti in mina." Insa ieri, aceiasi sefi s-au purtat "cu manusi". "Ne-au spus ca daca nu intram, nu au cum sa ne oblige si-i vor baga pe sefii cei mari in subteran. Pana la urma, am renuntat, unul cate unul, si am intrat. Ne era teama ca se inunda mina", ne-a marturisit unul dintre ortaci. In ciuda acestor acuzatii, ieri, la conferinta de presa sustinuta de directorii minei, acestia au sustinut ca se lucra in conditii normale, iar minerii aveau echipament corespunzator.

CIRC PREZIDENTIAL

Presedintele s-a prezentat la Anina insotit de o coloana de masini de lux, care au ocupat drumul pana in gura minei. "Pot sa mai stau eu doua sute de ani in mina, ca nu o sa fac bani de o masina ca asta", medita cu voce tare un miner, oglindindu-se in geamurile uneia dintre limuzinele care-l insotisera pe presedinte, dupa ce acesta a aterizat la Timisoara. Basescu a vorbit cu familiile celor dis-paruti in explozie si l-a indrumat pe Tariceanu sa-i considere pe orfanii ramasi fara tata "copiii Guvernului". "Ne-a zis ca ii pare rau pentru ce s-a intamplat si a cerut rudelor sa-si spuna fiecare doleantele. A promis ca o sa faca locuri de munca pentru minerii care vor fi disponibilizati", ne-a povestit o asistenta cum a fost la intalnirea cu presedintele. Inainte de a pleca in tromba spre Timisoara, Basescu s-a ratoit la ziaristii sositi la mina din Anina cu cateva ore bune inaintea lui si i-a acuzat ca fac spectacol. Durerea celor ramasi fara tata sau sot, intr-un oras de someri in care blocurile nu au geamuri si copiii merg la scoala lihniti de foame, a fost rezumata de Traian Basescu, echipat cu caciulita careia i-a facut atata publicitate, un cuvant scurt: circ.