Antrenorul Barcelonei, Josep Guardiola, a declarat, marţi, după calificarea în finala Ligii Campionilor, că le mulţumeşte jucătorilor, precizând că ce au realizat aceştia nu poate fi descris prin cuvinte, informează site-ul oficial al UEFA.
"Având în vedere prin ce a trebuit să treacă aceşti jucători, este incredibil că am ajuns în finală. Le mulţumesc, ceea ce au realizat nu poate fi descris prin cuvinte. Pe Wembley am câştigat prima noastră Cupă a Campionilor (n.r. - în 1992), iar acum mergem pentru a cuceri trofeul a patra oară. În prima repriză am avut mai mereu mingea şi am jucat un fotbal de excepţie, dar ne-am lovit de marele Casillas. În partea a doua am scăzut ritmul, dar golul marcat ne-a adus liniştea. Cu toate acestea, dacă Real ar fi marcat golul doi atunci am fi fost în dificultate", a spus Guardiola.
Tehnicianul catalanilor a afirmat că accederea în finală, după ce au eliminat Real Madrid, este o încununare pentru jucătorii săi: "Real a jucat foarte bine în această seară. Ei au câştigat de nouă ori Cupa Campionilor. Este cel mai puternic club din lume şi ştiam că va fi greu. În vestiarul nostru este bucurie acum. Am muncit mult să ajungem aici şi să nu uităm că mulţi dintre jucătorii noştri au început sezonul imediat după Cupa Mondială. Este o mare realizare că am ajuns în finală şi mai ales după ce am eliminat Real Madrid".
Guardiola a declarat că pentru el este o mare onoare să-l întâlnească în finala Ligii Campionilor pe antrenorul celor de la Manchester United, Alex Ferguson. "Acum trebuie să ne gândim la campionat. Duminică avem un meci decisiv cu Espanyol şi ne putem apropia de îndeplinirea obiectivului intern. Mai avem nevoie de patru puncte pentru a câştiga titlul, lucru care ne-ar aduce continuitate. Nu ştiu sigur cine ne va fi adversar în finală, dar cred că Manchester United. Au trecut doi ani de la finala din 2009 dintre Barcelona şi Manchester United, dar Ferguson este mereu acolo pentru a vâna trofee. Pentru mine va fi o onoare să-l înfrunt din nou", a spus Guardiola.
Echipa spaniolă FC Barcelona s-a calificat în finala Ligii Campionilor, după ce a terminat la egalitate, marţi, pe teren propriu, scor 1-1 (0-0), cu formaţia Real Madrid, în manşa secundă a semifinalelor competiţiei.