Deşi echipa sa a învins-o cu 5-1 pe Şahtior în prima manşă a sferturilor Ligii Campionilor, Josep Guardiola spune că Barcelona nu este încă în semifinale şi că nici românul Mircea Lucescu nu a renunţat la ideea calificării.
"Nu-l credeţi pe Mircea Lucescu când spune că totul s-a terminat. Ascultaţi la mine, nu este nimic decis. În Cupa Spaniei, cu Betis Sevilla, am învins cu 5-0 în tur şi apoi am pierdut foarte rău în retur. Am această experienţă negativă, deşi mulţi m-au acuzat de falsă modestie. Absenţele lui Abidal şi Puyol ne-au cauzat unele probeleme în defensivă, deoarece ei sunt jucători de mare calitate. În rest, lotul este competitiv şi toţi fac ceea ce trebuie la momentul oportun. În acest sezon Messi este determinant chiar şi fără să marcheze în trei meciuri, cu Real Madrid, cu Espanol Barcelona şi în această seară. El ne poate ajuta să câştigăm în diverse moduri", a afirmat Guardiola.