x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Învins, dar lăudat de Guardiola: "Sunt norocos că sunt coleg cu Lucescu!"

Învins, dar lăudat de Guardiola: "Sunt norocos că sunt coleg cu Lucescu!"

13 Apr 2011   •   09:47
Învins, dar lăudat de Guardiola: "Sunt norocos că sunt coleg cu Lucescu!"
Sursa foto: /AFP

Antrenorul echipei FC Barcelona, Josep Guardiola, a declarat, marţi seară, că speră ca anul viitor să nu mai întâlnească Şahtiorul în Liga Campionilor, el fiind un fan al campioanei ucrainene în ultimii trei ani, informează AFP.

"Această a patra calificare consecutivă în semifinalele Ligii Campionilor reprezintă un mare succes. Barça nu a mai reuşit o astfel de performanţă. Este o mare bucurie. Poate vom fi eliminaţi, dar dacă vom fi eliminaţi şi va fi în faţa unei mari echipe precum Real Madrid, atunci îi vom aplauda. Dar, acceptăm provocarea de a-i înfrunta. La acest nivel avem o senzaţie de linişte deoarece avem continuitate. Meciurile cu Real le iau ca pe un cadou. Sunt un suporter al formaţiei Şahtior de trei ani, în fiecare an ei progresează, sper să nu-i mai întâlnim şi anul viitor în Liga Campionilor. Sunt un om norocos că sunt coleg cu Lucescu! Ador fotbalul pe care îl joacă Şahtior", a declarat Guardiola.

Echipa antrenată de Mircea Lucescu, Şahtior Doneţk, fără fundaşul Răzvan Raţ, suspendat, a ratat calificarea în semifinalele Ligii Campionilor, după ce a fost învinsă, cu scorul general de 6-1, de formaţia spaniolă FC Barcelona, în sferturile competiţiei.

Marţi seară, Şahtior a fost învinsă la Doneţk de FC Barcelona, scor 1-0, prin golul marcat de Lionel Messi, în minutul 43. În tur, Şahtior a pierdut la Barcelona, scor 1-5.

×