x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 77 de spitale, la control! Verificările vizează secţiile de chirurgie plastică şi reparatorie, ORL şi ginecologie

77 de spitale, la control! Verificările vizează secţiile de chirurgie plastică şi reparatorie, ORL şi ginecologie

05 Mai 2014   •   09:15
77 de spitale, la control! Verificările vizează secţiile de chirurgie plastică şi reparatorie, ORL şi ginecologie

Echipe mixte ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi ale ministerului Sănătăţii vor verifica modul în care sunt realizate internările şi decontările pentru serviciile medicale. Verificările vizează în principal secţiile de chirurgie plastică şi reparatorie, ORL şi ginecologie.

Controalele se vor încheia pe 30 mai, iar concluziile vor fi prezentate în prima jumătate a lunii iunie, de către Direcţia generală de monitorizare, control şi antifraudă din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Cu o zi înaintea controalelor mixte, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a mers la Institutul Clinic Fundeni, la Institutul de Boli Cardiovasculare "C.C. Iliescu" şi la Institutul Oncologic Bucureşti.

"Acest control va verifica în special secţiile de chirurgie ale spitalelor urmând să fie extins şi la alte secţii", se arată într-un comunicat al ministerului Sănătăţii.

Controalele sunt declanşate la câteva zile după scandalul privind decontările ilegale pentru intervenţii efectuate la Spitalul de chirurgie plastică, reparatorie şi arsuri din Capitală.

Direcţia generală de monitorizare, control şi antifraudă din CNAS şi-a început activitatea în decembrie 2013. În primul trimestru a făcut controale la 1.700 furnizori de servicii - spitale, farmacii, medici de familie. În urma acestor acţiuni au fost recuperaţi 3,5 milioane de lei.

×