Un şef de district şi un pădurar, ambii angajaţi ai Ocolului Silvic Novaci, au fost reţinuţi pentru săvârşirea mai multor infracţiuni silvice, prejudiciul cauzat de aceştia fiind de peste 51.000 de lei.
Potrivit unui comunicat de presă postat marţi pe site-ul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, în urma cercetărilor efectuate a reieşit faptul că aceştia, la data de 30 septembrie, ar fi folosit fără drept dispozitive de marcat, pentru marcarea a 62 arbori de esenţă pin, cu diametrele la cioată cuprinse între 28 - 50 centimetri, din care peste 27 arbori au fost tăiat ilegal, însumând aproximativ 15 metri cubi de material lemnos, ce a fost sustras din pădurea UP 1 Stânceşti, aparţinând unei societăţi comerciale aflat în gestiunea Ocolului Silvic Novaci.
De asemenea, la data de 9 octombrie, cei doi ar fi folosit, din nou, fără drept, dispozitive de marcat, pentru marcarea a 76 arbori de esenţă pin, însumând aproximativ 70 de metri cubi, din aceeaşi zonă forestieră, aparţinând aceleiaşi societăţi comerciale.
"Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Bumbeşti Jiu au reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj doi bărbaţi, de 42 şi 58 de ani, ambii din comuna Muşeteşti, bănuiţi de săvârşirea infracţiunilor de folosire fără drept a dispozitivelor de marcat, tăiere fără drept şi sustragere de arbori. Prejudiciul cauzat este de peste 51.000 de lei", se arată în comunicat.
Materialul lemnos tăiat ilegal a fost predat Ocolului Silvic Novaci.