x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Pasajul Unirii din Capitală se închide pentru lucrări de consolidare

Pasajul Unirii din Capitală se închide pentru lucrări de consolidare

19 Iun 2022   •   09:07
Pasajul Unirii din Capitală se închide pentru lucrări de consolidare
Sursa foto: Hepta

 Pasajul Unirii din Capitală se închide din 19 iulie 2022 pentru lucrări de consolidare. Traficul în zonă va fi restricționat, anunță Brigada Rutieră a Capitalei.

„În vederea executării unor lucrări de consolidare și creștere a siguranței, începând cu data de 19 iunie a.c., până la începutul lunii septembrie, se vor institui restricții de circulație care implică închiderea Pasajului Unirii”, a anunțat joi Brigada Rutieră.

Traficul rutier în zonă va fi reconfigurat, iar șoferii vor putea să tranziteze Piața Unirii doar pe deasupra pasajului.

Zona va fi monitorizată de către polițiști, în vederea asigurării unui trafic rutier fluent.

Polițiștii propun următoarele rute alternative:
- Bd. Dimitrie Cantemir - Bd. Mărășești - Bd Mircea Vodă - Bd. Corneliu Coposu - Bd. I.C. Brătianu;
- Bd. Dimitrie Cantemir - Bd. Mărășești - Bd Mircea Vodă - Bd. Hristov Botev - Bd. Carol I - Piața Universității;
- Calea Victoriei - Spl. Independenței - Piața Unirii - Bd. Dimitrie Cantemir;
- Str. Buzești - Str. Berzei - Str. Vasile Pârvan - Splaiul Independenței -Bd. Libertății.

Brigada Rutieră recomandă șoferilor să circule cu prudenţă, să păstreze o distanță suficientă pentru a putea frâna în condiții de siguranță, să respecte semnificaţia indicatoarelor rutiere montate temporar în zonă, precum şi semnalele, indicațiile și dispozițiile poliţiştilor rutieri.

×
Subiecte în articol: pasajul unirii