x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Termocentrala Mintia a rămas fără cărbune. Locuitorii municipiului Deva nu mai au apă caldă

Termocentrala Mintia a rămas fără cărbune. Locuitorii municipiului Deva nu mai au apă caldă

12 Iun 2020   •   12:11
Termocentrala Mintia a rămas fără cărbune. Locuitorii municipiului Deva nu mai au apă caldă

Termocentrala Mintia, din cadrul Complexului Energetic Hunedoara (CEH), a fost oprită din cauza lipsei cărbunelui, motiv pentru care municipiul Deva a rămas fără apă caldă. 

Lipsa cărbunelui a fost cauzată de un accident, petrecut joi după-amiază, când un tren de marfă a deraiat între localităţile Crivadia şi Baru, acesta blocând aprovizionarea unităţii cu huilă adusă din Valea Jiului.

Însă situația era mai complicată dinainte, întrucât producţia de huilă livrată din Valea Jiului către Mintia ajunsese la o medie zilnică de 500-600 de tone, faţă de un consum minim de 1.500 tone/zi.

Furnizarea apei calde în municipiul Deva va fi oprită până luni dimineaţa, 15 iunie.

"În această perioadă, Serviciul Termoficare Deva va efectua lucrări de revizii şi reparaţii la magistrala de agent primar", se menţionează într-un comunicat al conducerii termocentralei.

Termocentrala Mintia face parte din CEH, alături de termocentrala Paroşeni şi exploatările miniere Livezeni, Lupeni, Lonea şi Vulcan.

Administratorul special al CEH, Cristian Roşu, declara, luna trecută, că producţia de cărbune extrasă din minele Văii Jiului a scăzut la un sfert faţă de ce se producea la începutul acestui an, întrucât la unele exploatări miniere sunt probleme, iar la altele se lucrează la deschiderea unor noi abataje în subteran.

×