Premierul Victor Ponta a scris duminică, pe blogul său, că CSM a procedat corect cerând anchetarea modului în care au ajuns în presă stenogramele interceptărilor din Dosarul Motorina, în care apare şi Traian Băsescu. Ponta se întreabă, însă, de ce CSM nu a cerut anchetă şi în cazul interceptărilor în care apare numele său, într-o convorbire cu procurorul George Bălan, publicate anul acesta.
Redăm mai jos textul postat de Victor Ponta:Am aflat, din relatarile de presa, ca CSM s-a autosesizat in legatura cu stenogramele aparute din dosarul in care este judecat Sorin Blejnar si in care sunt surprinse discutii intre acesta si presedintele Traian Basescu.
Vreau sa precizez de la bun inceput ca sunt de acord cu aceasta actiune, daca par sa existe anumite probleme privind respectarea procedurilor judiciare de catre procurorul de caz.
Stenogramele ne aduc tuturor aminte de ce va lasa mostenire regimul Basescu: ura, mizerie, metode subterane… De la el si de la Morar a inceput aceasta practica. A lupta pentru justitie este una – corect si laudabil. A folosi stenograme pentru a murdari spatiul public – e cu totul altceva…
Am cateva anunturi/intrebari:CSM a procedat corect cerand ancheta. Dar de ce doar acum? De ce, de pilda, nu s-au sesizat la fel la inceputul anului, cand au aparut in presa stenograme si despre mine?Voi cere si oficial CSM sa imi trimita (ca simplu cetatean, nu ca prim ministru) rezultatele anchetei interne, daca exista, referitoare la cine a dat in presa convorbirea telefonica de doua vorbe dintre mine si procurorul George Balan (reamintesc ca, in acel caz, spre deosebire de cazul actual, nu exista nici rechizitoriu, nici cerere de arestare, nici dosar in instanta – asa cum e in cazul Blejnar). Iar daca o astfel de ancheta s-a demarat, as vrea sa stiu care sunt criteriile pe baza carora unele anchete sunt anuntate public si altele nu!Voi mai cere CSM sa investigheze legatura mea cu procurorul din cazul Blejnar. Eu, personal, nu-l cunosc! Cred insa ca doamna Macovei il stie mult mai bine…CSM este o institutie care trebuie sa apere interesele tuturor, atunci cand se ridica semne de intrebare asupra respectarii procedurilor judiciare. Amintesc de faptul ca, din acest punct de vedere, Romania a avut suficiente probleme la CEDO.Suntem membri ai Uniunii Europene de peste cinci ani. Independenta Justitiei, respectarea procedurilor, drepturile omului, principiile statului de drept nu mai pot fi doar cuvinte goale folosite doar cand acestea corespund unor interese de moment.
Ne-am saturat cu totii de dubla masura a unor institutii, care reactioneaza intr-un fel cand e vorba de cetatenii obisnuiti, dar total diferit atunci cand vine vorba de Traian Basescu!